Şi-a dat foc la apartament, după ce s-a certat cu nevasta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Mioveni a creat panică printre vecini, miercuri-seară, după ce şi-a incendiat apartamentul. Omul, care era ameţit de alcool, se certase cu soţia pe care o suspectează că-l înşeală şi a considerat că focul îl va răzbuna.

Un bărbat din Mioveni a făcut circ, miercuri-seară, în oraşul Mioveni.

Gheorghe Marin (58 de ani) s-a certat zdravăn cu soţia pe care o suspectează că-l înşeală, după care, ca să se răzbune, a dat foc la casă.

Toate bunurile din apartament au fost distruse, valoarea pagubelor ridicându-se la 70.000 de lei.

Trei ore s-au luptat pompierii cu flăcările care ameninţau că se extind şi la vecini.

image

Vecinii au ieşit înspăimântaţi în faţa blocului, cu teama că flăcările se vor extinde şi la apartamentele lor.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, unde a rămas internat, după ce a fost diagnosticat cu intoxicaţie voluntară medicamentoasă şi halenă alcoolică.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite