UPDATE Sfârșit cumplit pentru o femeie din Pitești. A murit străpunsă de o bucată de sticlă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magazinul în care lucra femeia
Magazinul în care lucra femeia

Sfârșit cumplit pentru o angajată a unui magazin din Pitești. Femeia a murit după ce o bucată de sticlă i-a străpuns trupul. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Valentina Stanciu, de 58 de ani din Pitești era pensionară și lucra ca vânzătoare la firma fiicei sale, magazinul SC Annania Val SRL din complexul comercial John.

Femeia a vrut ieri după-amiază să ia o cutie de pe niște rafturi de sticlă din magazin. S-a urcat pe o scară și cum nu ajungea la cutia respectivă, cel mai probabil s-a sprijinit cu piciorul pe unul din rafturi, care s-a spart.

Alertați de zgomotul puternic, ceilalți vânzători au ieșit imediat pe culoarul complexului să vadă ce s-a întâmplat. "Am văzut-o întinsă pe jos, era plină de sânge. Mai respira și s-a uitat fix în ochii mei, era într-o baltă de sânge. Am strigat să sune cineva la 112 și apoi și a venit o ambulanță. Cred că a vrut să așeze ceva că s-a urcat pe o scară", spunea Cristina Dima, o vânzătoare care a văzut cele întâmplate.

În cădere, un ciob mare de sticlă i-a străpuns trupul femeii, rănile suferite fiind incompatibile cu viața.O ambulanță a sosit imediat la fața locului, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva pe femeie.

"Pacienta a venit în stop cardio-respirator. Plaga cea mai importantă era cauzată de un ciob imens, tăiată profund în zona hemitoracelui stâng, la baza coastelor. Leziunile suferite au fost incompatibile cu viața. S-au efectuat manevre de resuscitare, dar fără niciun răspuns", a declarat dr. Rodica Barbu Maximilian, de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.

Polițiștii au deschis o anchetă, iar în paralel inspectorii ITM vor face și ei cercetări pentru a stabili cine se face vinovat de decesul femeii și dacă aceasta a respectat normele de protecția muncii.

Din primele informații, se pare că victima lucra patru ore pe zi cu contract de muncă la firma fiicei sale.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite