Sfânta Filofteia a fost plimbată prin Curtea de Argeş. Mii de pelerini au venit să se închine la moaştele sfintei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de preoţi au participat duminică la o slujbă grandioasă care a avut loc la Curtea de Argeş. Mii de oameni s-au adunat pentru a se ruga la moaştele Sfintei Filofteia.

Racla în care sunt acestea depuse a fost plimbată pe Bulevardul Basarabilor din oraş, de la Mânăstirea Curtea de Argeş până la Biserica Domnească.

Moaştele sfintei nu au mai fost mutate din biserica de lângă Mânăstirea Curtea de Argeş de 64 de ani, ultima dată fiind duse la Costeşti.

La slujba de duminică oficiată de Înalt Preasfinţia Sa Calinic au participat peste 400 de preoţi şi aproximativ 8000 de persoane. Procesiunea a avut loc la împlinirea a doi ani de când Neagoe Basarab a fost canonizat.  După încheierea slubei, racla cu moaşte a fost depusă la Biserica Arhiepiscopală.

„Această procesiune aduce aminte de vechile procesiuni care se organizau atunci când ţara era greu încercată de secetă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, Ciprian Necula.

Sfânta Muceniţă Filofteia este considerată ocrotitoarea Ţării Româneşti.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite