Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, inaugurată cu ocazia Zilelor medicale ale Argeşului şi Muscelului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 4 - 6 noiembrie a.c., la Piteşti se va desfăşura cea de-a doua ediţie conferinţei anuale „Zilele medicale ale Argeşului şi Muscelului". Manifestarea şfiinţifică, desfăşurată sub egida Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, cu sprijinul Consiliului Judeţean Argeş, al Primăriei Piteşti şi al Colegiului Medicilor Argeş, are ca invitaţi cadre didactice medicale, reputaţi medici din ţară şi străinătate

Cu această ocazie, sâmbătă, 6 noiembrie, în încheierea „Zilelor medicale ale Argeşului şi Muscelului", va fi inaugurată Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti.

Pe parcursul celor trei zile, participanţii vor dezbate, în Amfiteatrul Muzeului Judeţean Argeş, procesul de descentralizare a sistemului sanitar şi probleme ale asistenţei medicale de urgenţă, principalele teme abordate fiind politrauma - curs chirurgie, curs ortopedie -  urgenţe şi priorităţi medicale chirurgicale şi nechirurgicale, medicină de familie.

Această manifestare ştiinţifică are loc sub înaltul patronaj al rectorului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" Bucureşti - prof. univ. dr. Florian Popa, printre invitaţii de marcă numărându-se prof. univ. dr. Stephan Gaillard - şeful Secţiei Neurochirurgie a Spitalului Foch Surresnes - Franţa, dr. Sinisa Popovic - Spitalul Kladovo - Serbia, prof. univ. dr. Constantin Popa - membru al Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan Florescu, prof. univ. dr. Crina Sinescu, prof. univ. dr. Ionel Sinescu, prof. univ. dr. Adrian Streinu Cercel, prof. univ. dr. Gelul Onose, prof. univ. dr. Gheorghe Burnei, prof. univ. dr. Florian Purghel, conf. univ. dr. Florin Alexandru Căruntu, conf. univ. dr. Valentin Titus Grigorean, prof. univ. Dr. Vasile Valerică Horhoianu, dr. Victor Strâmbu - şef lucrări, precum şi personalităţile din domeniul medical care au primit titlul de „Fiu/Fiică al/a Argeşului şi Muscelului".

„Zilele medicale ale Argeşului şi Muscelului" sunt deschise tuturor medicilor din judeţ şi din ţară interesaţi, fiind aşteptate aproximativ 200 de cadre medicale, care vor avea posibilitatea de a participa la cursuri şi articole pe teme medicale, chirurgicale, cât şi la o masă rotundă dedicată managementului serviciilor de sănătate în condiţiile descentralizării.

Programul conferinţei anuale „Zilele Medicale ale Argeşului şi Muscelului"

 

Joi, 4 noiembrie:

 

13.30                   Înregistrarea participanţilor

14.30 - 14.30       Politrauma - Curs Chirurgie

14.30 - 15.00       Politrauma - Curs Ortopedie

15.00 - 15.15       Deschiderea oficială

15.15 - 15.45       Politrauma - Curs Neurochirurgie

15.45 - 16.15       Politrauma - Curs Chirurgie toracică

16.15 - 16.30       Pauză de cafea

16.30 - 17.00       Politrauma - aspecte medico-legale

17.00 - 18.00       Secţiune chirurgicală

Vineri, 5 noiembrie:

09.30 - 11.00      Urgenţe şi priorităţi chirurgicale - sesiunea I

- Curs de chirurgie pediatrică

11.00 - 11.15      Pauză de cafea

11.15 - 13.30      Urgenţe şi priorităţi chirurgicale - sesiunea II

- Curs neurochirurgie

13.30 - 14.00      Deschidere oficială

14.00 - 15.00      Pauză de masă

15.00 - 17.00      Urgenţe şi priorităţi medicale - sesiunea I

                            - Curs cardiologie

17.00 - 17.15      Pauză de cafea

17.15 - 18.30      Urgenţe şi priorităţi medicale - sesiunea II

                            - Curs management medical

18.00 - 19.30      Sesiune ştiinţiifică - prezentare postere

Sâmbătă, 6 noiembrie:

09.00 - 11.00      Sesiune ştiinţifică - varia

                            - Curs chirurgie

                            - Curs recuperare

11.00 - 11.15      Pauză de cafea

11.15 - 13.00      Sesiune ştiinţifică medicină de familie

13.00                    Ceremonia de închidere oficială a conferinţei

13.15                    Deschiderea oficială a Secţiei Neurochirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti

 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite