ŞOCANT ! S-a aruncat de la etajul 6 al Spitalului Judeţean UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gest şocant al unui pacient internat la Spitalul Judeţean din Piteşti. Bărbatul s-a aruncat în gol de la etajul șase al unităţii sanitare. În urma impactului acesta a decedat.

UPDATE 1 aprilie, ora 12.15

Ion Stoian, de 65 ani, din oraşul Ştefăneşti, cartier Valea Mare, s-a internat în urmă cu o săptămână la Secţia de Cardiologie cu fibrilaţii la inimă. De câteva zile omul era măcinat de gânduri negre şi le tot spunea celorlalţi pacienţi din salon că este grav bolnav şi că va muri. Le-a mărturisit acestora, dar şi soţiei că se va sinucide, însă ameninţările sale nu au fost luate în serios.


“Ne-a spus că e bolnav şi că o să moară. Se plângea că îl doare stomacul, i-au făcut doctorii nişte analize, dar ieşiseră bine. I-a spus şi soţiei că el se sinucide”, spunea alt bolnav din salon.


Omul s-a aruncat în gol de la etajul șase al Spitalului Județean, sărind pe fereastra de la toaletă.
 “Venea în fiecare seară la geam, în capătul culoarului şi îl deschidea. Eu îi spuneam să îl închidă că se face current. Probabil de aici a vrut să sară. A zis că se duce la baie şi am crezut că se duce ca tot omul. Dar am aflat apoi că a sărit de la baie, pe geam”, spunea Marin Bădiţă, de 68 de ani, pacient.


A murit pe loc
Gestul său i-a șocat  atât pe pacienți, cât și pe medici care nu au mai putut face nimic  pentru a-i salva viața. Bărbatul căzuse în cap, chiar pe aleea de la intrarea în secţia de urgenţă.


“N-am putut decât să constatăm decesul. A fost un traumatism cranian şi de coloană cervicală care a produs decesul instantaneu”, a declarat dr. Marius Pascu, de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean.


Bărbatul avea cinci copii.

31 martie Un pacient internat la Spitalul Judeţean din Piteşti a decis să-și pună capăt zilelor în această după-amiază. Ion Stoian de 65 ani, din oraşul Ştefăneşti, cartier Valea Mare era internat la secţia de cardiologie. Măcinat de supărări, bărbatul a hotărât că cea mai bună soluție pentru problemele sale este sinuciderea.

Omul s-a aruncat în gol de la etajul șase al  Spitalului Județean, sărind pe fereastra de la toaletă.  Gestul său i-a șocat  atât pe pacienți, cât și pe medici care nu au mai putut face nimic  pentru a-i salva viața. 

 Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările și  cauzele care au dus la sinuciderea bărbatului

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite