S-au deschis terasele în centrul Piteştiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puteţi savura un suc sub o umbrelă răcoroasă. Fie că alegeţi o terasă cu balansoare, una cu fotolii de răchită sau din fier forjat, vă veţi simţi la fel de bine, feriţi de razele soarelui, în timp ce serviţi un suc răcoritor.

Vremea însorită din ultima perioadă i-a determinat pe patronii localurilor din centrul oraşului să scoată din depozite umbrelele, să le desfacă şi să le aşeze pe terasă.

Au întins câteva mese, iar clienţii nu au întârziat să apară. Cel mai mult se bucură tinerii care se pot distra la un pahar de vorbă cu prietenii până seara târziu, pe răcoare.

Pe traseul Piaţa Vasile Milea – Teatrul Alexandru Davila ai de unde alege când vine vorba să te ascunzi de razele soarelui şi să te răcoreşti în acelaşi timp. Bistroul cochet de lângă fostul magazin Trivale a deschis de curând terasa unde poţi servi o gustare alături de prieteni sau partenerii de afaceri. Fotoliile albe din răchită sunt foarte confotabile şi oferă localului un aspect cochet.

Şi în faţa pub-ului Garden s-a redeschis terasa. Dacă vă doriţi să petreceţi o seară plăcută într-un decor rustic, cu mobilier din fier forjat şi să serviţi mâncare tradiţională românească la fel de gustoasă ca la mama acasă, atunci acesta este locul pe care îl căutaţi.

La terasa pub-ului Old School, de vis-a-vis de teatru veţi avea parte de o atmosferă plăcută şi puteţi savura un whiskey irlandez tare sau degusta din mâncărurile specifice englezeşti.

Terasa cu balansoare

Dacă, în schimb doriţi să vă relaxaţi, puteţi opta pentru terasa barului Alcatraz, de pe B-dul Republicii. Aici, în loc de clasicele scaune, vă puteţi odihni pe balansoare, în timp ce vă legănaţi, într-o atmosferă ce aminteşte de grădina bunicilor cu nucul mare sub care vă adăposteaţi vara, la umbră.

Terasa are o capacitate de 160 de locuri. “ Este diferită faţă de celelalte terase din centrul oraşului. Clienţii o preferă pentru că aici sunt ascunşi de ochii lumii, se pot relaxa într-o atmosferă intimă. Cine vine aici stă liniştit şi se simte bine.”, explică Alin Pircu, PR Managerul localului.

În curând, terasa va fi dotată şi cu un video proiector şi un panou, unde microbiştii pot viziona meciurile de fotbal ale echipei preferate, iar bucătăria va fi deschisă pentru cei care doresc gustări calde. Muzica ce se ascultă aici este pentru toate gusturile şi de toate genurile, tocmai pentru a satisface şi cele mai exigente preferinţe ale clienţilor.

“Îmi place să vin aici. Şi vara trecută am petrecut multe seri frumoase aici cu prietenii mei şi ne legănam până ameţeam. Ne distrăm şi ne simţim bine la această terasă, bem un suc şi în acelaşi timp ne răcorim. E o atmosferă plăcută şi vin des.”, spune Cristina Şerbănescu, de 23 de ani.

Terasa de la Alcatraz este deschisă zilnic între orele 10.00 şi 00.00.


Preţurile practicate  la terasele din centrul oraşului
Apă plată sau minerală – 3.5 lei
Băuturi răcoritoare – 4,5 – 5 lei
Suc natural – 7 – 9 lei
Cafea 5 – 8 lei
Bere 5-10 lei

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite