Mită electorală în Mărăcineni, Argeș. Ochelari de vedere și medicamente pentru alegători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi susținători ai candidatului PP DD la Primăria Mărăcineni au fost surprinși în timp ce le împărțeau alegătorilor, joi, plicuri care conțineau ochelari de vedere și medicamente.

Un martor a anunțat, joi, poliția cum că în comuna argeșeană Mărăcineni, doi bărbați împart în stânga și-n dreapa, la locuitori, plicuri care conțin ochelari și medicamente.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care i-au identificat pe cei doi și i-au condus la secția de poliție.

Trei candidați cu numele Constantin Nicolescu vor șefia Consiliului Județean Argeș

Argeșenii au la dispoziție 497 de secții de votare la alegerile locale

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru mită electorală. Cei doi n-au vrut să dea nicio declarație.

"Polițiștii au confiscat plicurile pe care cei doi le aveau asupra lor. Oamenii trebuie să înțeleagă că mita electorală și votul ilegal înseamnă închisoare", a spus comisarul șef Dănuț Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Argeș.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi, care, conform surselor noastre, sprijineau candidatul PP DD la Primăria Mărăcineni, riscă închisoarea de la 6 luni la 5 ani, aceeași pedeapsă fiind valabilă și pentru cei care au primit mita.

Candidatul Alianței pentru Argeș și Muscel la Primaria Pitești îl acuză pe Tudor Pendiuc că-i interzice campania electorală

Tot joi, în comuna Bradu, primarul Florin Frătică (PDL) a furat startul campaniei electorale și i-a pus pe colegii săi să împartă afișe electorale în comună. Poliția a anunțat Biroul Electoral Județean, care să-i ceară primarului să dea afișele cu chipul său jos de pe stâlpii Electrica, cel puțin până la ora 24.00, când începea campania electorală.

adevarul.ro îti va prezenta în campania electorala cele mai interesante informatii din Pitesti despre campanie, alegeri si candidati. Pe adevarul.ro vei putea afla în timp real informatii despre rezultatele alegerilor locale 2012!

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite