Reţea de proxeneţi destructurată de poliţiştii argeşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de la Biroul de Combatere a Crimei Organizate, împreună cu poliţişti de la Secţia de Poliţie Rurală nr. 2 Albota, coordonaţi de procurori DIICOT au organizat miercuri o acţiune pentru a prinde membrii unei grupări de traficanţi de persoane care acţiona pe raza judeţului Argeş.

Proxeneţii racolau minore care erau exploatate sexual. Clienţii lor erau racolaţi din comuna Bradu şi prin intermediul unor cluburi de noapte unde fetele erau obligate să se prostitueze.

Prin aceeaşi traumă a trecut şi o adolescentă de 15 ani din localitatea Pârvu Roşu. Fata a fost racolată de trei membrii ai grupării în perioada februarie – martie 2011 şi a fost ţinută într-o casă din comuna Bradu unde a fost obligată s întreţină relaţii sexuale cu diverşi clienţi. De pe urma fetei, în doar zece zile, proxeneţii au câştigat 10.000 de lei.

Poliţiştii au adus la audieri 20 de persoane în baza mandatelor de aducere, printre aceştia numărându-se martori, clienţi ai fetelor, dar şi cei trei suspecţi: Alexandru Ro¬bert Diţă (22 de ani), Florian Dumitru (26 de ani) şi Marian Cătălin Nuţă (22 de ani), toţi din comuna Bradu.

Primul dintre aceştia a fost arestat pentru 29 de zile pentru trafic de persoane minore, iar Florian Dumitru nu are voie să părăsească localitatea. Procurorii au hotărât ca Marian Cătălin Nuţă să fie cercetat în stare de libertate.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei riscă între 3 şi 18 ani de închisoare.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite