Piteşti: Restricţii de trafic înaintea şi în timpul demonstraţiei de Formula 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti: Restricţii de trafic înaintea şi în timpul demonstraţiei de Formula 1
Piteşti: Restricţii de trafic înaintea şi în timpul demonstraţiei de Formula 1

Mâine, echipa Renault F1 va pune în scenă, la Piteşti, o demonstraţie de Formula 1. Evenimentul va avea loc pe o pistă special amenajată, lungă de 800  de metri, în imediata apropierea Stadionului Municipal „Nicolae Dobrin”.  Pregătirile pentru  demonstraţie au început în această dimineaţă.


Zona evenimentului este închisă circulaţiei auto mai întâi parţial, apoi total, pentru amenajarea pistei, instalarea paddock-ului şi montarea elementelor de securitate. 

Practic, din această dimineaţă şi până mâine dimineaţă, pe strada  „Nicolae Dobrin” nu se circulă pe sensul de mers spre cartierul Războieni. De mâine dimineaţă, de la ora 06.00 şi până la ora 18.00, ambele sensuri de mers vor fi blocate.  

Lucas Di Grassi şi Julien Piguet sunt protagonoiştii spectacolului

 Vineri, fanii Formulei 1 vor putea admira de aproape monopostul Renault F1 de anul trecut, R28, la volanul căruia se va afla cel de-al treilea pilot al echipei, brazilianul Lucas Di Grassi.

Alături de Lucas Di Grassi, Julien Piguet, pilot profesionist şi cascador, va face acrobaţii şi demonstraţii cu Megane Trophy.

Tudor Pendiuc, Primarul Municipiului Piteşti, şi François Fourmont, Directorul General al Grupului Renault în România, vor fi gazdele evenimentului. Spectacolul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Piteşti şi susţinerea Jandarmeriei Piteşti, Poliţiei, Poliţiei Comunitare Piteşti, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş şi a Serviciului de Ambulanţă Argeş.

Programul evenimentului

 Vineri, 9 octombrie:

14:00 Deschiderea evenimentului
Conferinţă de presă. Participanţi: François Fourmont, Directorul General Dacia şi Grup Renault România, Tudor Pendiuc, Primarul Municipiului Piteşti, Liviu Ion, Director de Comunicare Grup Renault România, Lucas Di Grassi, cel de-al treilea pilot Renault F1 Team şi Julien Piguet, pilot profesionist şi cascador.

15:00  Deschiderea paradei

15:00-15:30  Parada piloţilor de Formula 1
 Paradă Renault Mégane Trophy
 Demonstraţie Formula 1

15:30  Festivitate de închidere

 Despre Lucas Di Grassi...

S-a născut la Sao Paulo, Brazilia, şi are 25 de ani.

La numai 13 ani câştigă succesiv titlul de campion la karting în Sao Paulo şi în 1999, în America de Sud.

În 2000 obţine titlul de campion Pan American şi locul 5 la Cupa Mondială Formula A.

În 2004 debutează în Formula 3 a Marii Britanii şi în cursele pe teritoriul european ; este cooptat în programul « Renault Driver Develipment » şi obţine locul 3 la Marele Premiu de la Macao, în China. 

 Patru ani mai târziu, în 2008, devine cel de-al treilea pilot al echipei ING Renault F1, continuând în paralel şi cursele din GP2 alături de echipa Barwa International Campos.

În prezent continuă activitatea din GP2, alături de echipa Fat Burner Racing Engineering.

   Citeşte şi: Renault F1 va face spectacol la Piteşti

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite