Recoltă de 5000 de kilograme de struguri la hectar în podgoriile argeşene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fermierii mari din Argeş, dar şi gospodarii au de ce să fie mulţumiţi. Anul acesta a fost unul tocmai bun pentru cultura de viţă de vie, astfel că producţia strugurilor de masă este de 4500 de kilograme la hectar, în timp ce cea pentru strugurii de vin ajunge şi la 5000 de kilograme la hectar.

Cei 25 de viticultori mari din Argeş, dar şi gospodarii au de ce să fie mulţumiţi. Anul acesta a fost unul tocmai bun pentru cultura de viţă de vie, astfel că producţia strugurilor de masă este de 4500 de kilograme la hectar, în timp ce cea pentru strugurii de vin ajunge şi la 5000 de kilograme la hectar.

Asemenea performanţe au mai fost obţinute în Argeş în urmă cu patru ani, spun experţii. Preţurile cu care strugurii autohtoni ajung pe mesele argeşenilor sunt cuprinse între 3 şi 5 lei, iar preţul mustului este de minim 3 lei pe litru, în timp ce cel mai ieftin vin porneşte de la 7 lei pe litru.

„Campania de recoltare este încă la început în Argeş, dar recolta este una bună. Avem o suprafaţă viticolă plantată de 1160 de hectare, din care 823 de hectare sunt cu struguri de vin”, ne-a spus Radu Dincă, director al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Argeş

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite