Piteşti: Rău platnicii vor fi acţionaţi în instanţă
0
Măsura este stipulată în convenţiile ce vor fi încheiate între consumatori şi Serviciul Public de Termoficare Convenţiile ce vor fi încheiate între consumatorii ce doresc facturarea individuală şi Serviciul Public de Termoficare, permit reprezentanţilor furnizorului de agent termic accesul pe proprietatea consumatorului pentru închiderea şi sigilarea instalaţiilor individuale de utilizare a energiei termice
Autorităţile locale spun că au la dispoziţie pârghiile necesare intrării în locuinţele rău platnicilor, pentru desigilarea conductelor de alimentare cu apă caldă şi căldură, şi că, mai mult, pot trece la executarea silită a datornicilor. Fiecare dintre cei care doresc facturarea individuală, va semna o convenţie în acest sens cu Serviciul Public de Termoficare „În convenţia de facturare individuală a consumurilor de energie termică, se poate vedea că orice consumator se obliga să permita accesul reprezentanţilor furnizorului în apartament pentru debranşare în caz de neplată. Dacă acesta refuză, există o procedura foarte rapida, prevăzută de ordonanţa 5/2001, prin care se poate acţiona în judecată şi se poate obţine o somaţie de plată care poate fi învestită şi cu titlu executoriu împotriva celor care au datorii certe şi exigibile.”, explică Sorin Apostoliceanu , şeful compartimentului Facturare din cadrul Serviciului Public Local de Termoficare.
Facura se achită în cel mult 30 de zile de la emitere
Convenţia îi permite furnizorului să aibă acces pe proprietatea consumatorului pentru închiderea şi sigilarea instalaţiilor individuale de utilizare a energiei termice. Asta, în cazul în care consumatorul nu achită contravaloarea energiei termice furnizate, în cel mult 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de plată a facturilor,. Furnizorul poate să solicite în instanţă, recuperarea debitelor şi, după caz, accesul pe proprietatea consumatorului pentru închiderea şi sigilarea instalaţiilor de utilizare a energiei termice, în cazul în care consumatorul refuză accesul pe proprietatea sa.
“Legea ne permite să mergem , în cazul rău platnicilor , până la scoatere la vînzare, prin licitaţie, a apartamentului”, spune primarul Piteştiului,Tudor Pendiuc.
Piteştenii au reţineri
“Încheindu-se această convenţie de facturare individuală, ca anexă la contractul cu asociaţia de proprietari din care acesta face parte, facturile vor fi emise pe fiecare consumator în parte. Astfel, ne putem îndrepta, cu ajutorul ordonanţei 5, direct împotriva celor rău-platnici”, spune Sorin Apostoliceanu , şeful compartimentului Facturare din cadrul Serviciului Public Local de Termoficare .
La cum sună această convenţie, rău platnicii n-au niciun interes să treacă l a facturarea individuală. Câştigul pare a fi de partea celor care îşi achită facturile la zi şi care nu mai riscă să fie debranşaţi în plină iarnă, din cauza vecinilor. Chiar şi din partea acestora există unele reţineri.
,, O să studiez bine convenţia înainte s-o semnez. Îmi convine să plătesc separt ceea ce consum , ca să nu mai depind de alţii. Dar mă gândesc şi la eventualitatea în care nu voi mai avea cu ce să achit facturile. Doar n-o să risc să rămân fără casă”, spune Mihaela Sima, 39 de ani , din Trivale.