Proiectul de modificare a legii câinilor fără stăpân încaieră acutorităţile şi iubitorii de animale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii vor ca maidanezii să fie eutanasiaţi, cealalţi susţin sterilizarea lor şi reîntoarcerea în comunitate. Primarul Piteştiului spune că propunerea prefectului capitalei de eutanasiere este corectă şi ne-ar scăpa de veşnica problemă.a maidanezilor. Tudor Pendiuc dă exemplul celor aproape 500 de persoane muşcate de câini numai în primele trei luni ale anului şi-i invită pe piteşteni să mediteze la această problemă.

Potrivit unui bilanţ prezentat de Primăia Piteşti, anul trecut,  la  Unitatea de Primire a Urgenţelor şi la secţia Boli Infecţioase a  Spitalului Judeţean  au ajuns peste 2000 de adulţi muşcaţi de maidanezi, în timp ce la Spitalul de Pediatrie au fost aduşi, în cursul aceluiaşi an, 325 de copii agresaţi de câinii fără stăpân.  Primăria Piteşti a primit 234 de sesizări  în care patrupedele au pus în pericol siguranţa cetăţenilor. Şi anul acesta, sesizările au continuat să curgă. Potrivit aceluiaşi raport, în primele trei luni ale acestui an, 490 de persoane, dintre care 73  copii, au ajuns la spital după ce au  fost muşcate de  câini.
  “Un câine nu poate fi slobod în comunitate. Animalele se colectează, se aduc în adăpost şi, dacă în 7 zile nu sunt revendicate, se eutanasiază.” , spune primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc rezumând poiectul de modificare a legii câinilor fără stăpân,  iniţiat  de prefectul capitalei prin care  să fie permisă eutanasierea animalelor nerevendicate, chiar dacă acestea nu sunt bolnave.
“Nu eşti iubitor de animale dacă-i arunci câinelui, o dată pe zi, o bucată de pâne sau îi faci o cuşcă  în faţa blocului  pe domeniul public, pentru că problema rămâne aceeaşi. Îl iei acasă, în curtea ta, nu-l laşi slobod, şi-ţi asumi răspunderea pentru el!“, spune primarul.


“Este o propunere ilegală”

 Vicepresedintele Federaţiei Nationale pentru Protecţia Animalelor, Carmen Arsene, piteşteanca ce s-a ocupat ani buni de Asociaţia Iubiti maidanezii de la Smeura,  care adăposteşte acum, 3500 de câini, spune  căamendamentele aduse de prefectul capitalei şi îmbrăţişate de primarul Piteştiului bnu  se vor putea regăsi, niciodată, într-un act normativ, şi nu face altceva decât să agite spiritele: “Propunerea prefectului capitalei este absurdă referindu-ne în special la revenirea la eutanasie, metodă aplicată timp de 10 ani care nu a dat rezultate, dar şi la amendarea celor care hrănesc animalele, care este şi împotriva dreptului constituţional al cetăţeanului. În al doilea rând, este o propunere ilegală având în vedere că prin legea cadru de protecţie a animalelor se interzice eutanasia câinilor cu exceptia celor cu boli incurabile. Această propunere nu face decât să incite la nerespetarea legii şi la violenţă.”.
 
 Potrivit vicepreşedintelui Federaţei Nationale pentru Protecţia Animalelor , în Piteşti se află, în libertate, cca. 3000 de maidanezi. Carmen Arsene este de părere că statisticile prezentate privind numărul oamenilor muşcati de câini sunt ireale.  ”La rubrica “muşcături” intră şi muşcăturile de şobolan, pisică etc. si, pe de altă parte, muşcăturile provenite de la câinii cu stăpân sunt, în proporţie de 75%, dar acest fapt nu se menţionează nicăieri.”explică vicepreşedintele Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor care  susţine ideea sterilizării  câinilor la nivel naţional, ca soluţie la problema maidanezilor.
 
Primarul  le dă temă piteştenilor  să se gândească şi la câini şi la siguranţa lor ca cetăţeni,  înainte de  a-şi da cu părerea vizavi de schimbarea legislaţiei privind câinii fără stăpân. ”Îi invit pe cei care se  declară iubitori ai câinilor, să meargă cu mine, seara, în câteva zone ale Piteştiului, cunoscute cu astfel de probleme.  Nu ştiu câţa ar avea curaj! ” spune primarul .

 



Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite