Primul spital privat regional din Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pacienții pot face  la Muntenia Medical Hospital investigații medicale ca la Viena.Unitatea  în care s-au investit 12 mil.  de euro se numară printre puţinele spitale din România ce dispun de un computer tomograf ce permite efectuarea de examene rapide cu doze mici de iradire. Spitalul are peste 25 de specialităţi  și este dotat cu rezerve în regim hotelier. 

Muntenia Medical Hospital, primul spital privat regional din Piteşti, fost inaugurat de Ziua Naţională a Inimii (4 mai) iar de astăzi și-a început activitatea. Unitatea care  funcționează în Strada Pictor Nicolae Grigorescu (Expo Parc) a venit la Pitești cu servicii medicale și dotări la standarde europene.
 Spitalul  dispune  de un computer tomograf ce permite efectuare de examene rapide cu doze mici de iradire iar Departamentul de Radiologie Imagistică Medicală  are în dotare cea mai nouă şi mai performantă aparatură din ţară în acest moment.

“Spitalul acoperă întreaga gamă de servicii medicale imagistice care se pot efectua, de la radiografii convenţionale, ecografii 3D şi 4D şi până la examene complexe de tip CT, RM, DEXA și altele. “ spune  dr Anci Ionescu, directorul medical al spitalului.

Unitatea are  peste 25 de specialităţi, laborator de analize medicale şi dispune de multiple facilităţi de diagnostic şi tratament pentru investigarea bolilor retinei şi a glaucomului.

 Tot aici se poate efectua o gamă variată de investigaţii pentru stabilirea diagnosticului şi a conduitei terapeutice ulterioare.

“Este vorba despre  colposcopii, fibroscopii, ecografii 4D (Morfologie fetală), ecografii transvaginale; tomografii computerizate cardiace, tratamente dermatologice modern pentru psoriazis, neurodermită, vitiligo, acnee şi multe altele.”, ecplică dr Cristian Celea, directorul  general al spitalului. 
 Ineresant este că, în anumite diagnostice, medicii de aici  primesc și opinia unor specialiști din Austria sau Germania.

Tehnică de ultimă generație

 Noul spital are propriul  laborator performant pentru analize medicale, acreditat RENAR, dotat cu tehnică de ultimă generaţie şi o capacitate mare de prelucrare a probelor. Unitatea dispune   de două săli de operaţie modern utilate în care se vor efectua intervenţii chirurgicale, inclusiv chirurgie laparoscopică.

“Acele afecțiuni  ce necesită tratamente medicamentoase cu supraveghere medicală atentă cum ar fi chimioterapia bolnavilor oncologici, tratamentele cu imunosupresoare pentru afecţiunile reumatismale, sau monitorizarea bolnavului diabetic vor putea fi tratate în regim de spitalizare de zi. Chirurgia de zi va completa activitatea medicală prin metode de diagnostic şi tratament bazate pe tehnici de laser cu bioxid de carbon cu aplicaţii vaste în sfera medicală.”, spune  directorul general al unității.

Rezerve…  ca  la hotel

Pacienții pot fi internați într-una din cele  16 rezerve a câte două  paturi  fiecare, în care bolnavii au e la dispoziție toate dotările necesare. Mai mult, rezervele sunt prevăzute cu televizoare și camere de luat vederi prin intermediul cărora  pacienții pot ține, în permanență, legătura cu medicul.

La Muntenia Medical Hospital, o consultație costă 90 de lei,  la fel și  un control cu EKG iar o ecografie cord  2D Doppler  ajunge la 200 de lei.

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite