Primăria Piteşti îi premiază pe elevii cu note mari la Bac şi Evaluarea Naţională. Vezi aici câţi bani vor primi tinerii!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Piteşti a luat decizia de a-i premia pe elevii de clasa a XII-a şi a VIII-a care în acest an au susţinut cele mai importante examene şi au primit note de peste 9.50.

68 de elevi care au terminat liceul cu note mari şi alţi 60 care au susţinut Evaluarea Naţională în această vară vor fi premiaţi de Primăria Piteşti.

Conducerea instituţiei a decis să le ofere premii în bani tuturor acelora care au promovat examenele cu medii peste 9.50.

Astfel, singura bacalaureată de 10 din judeţ, Simona Radu, de la Colegiul Naţional Liceal "Zinca Golescu" va primi un plic cu 2000 de lei, in timp ce colegii ei de la celelalte licee, cu medii la bac de peste 9.50 vor fi recompensaţi cu câte 1000 de lei.

Cele două eleve de nota 10 de la Admiterea la liceu vor primi din partea municipalităţii câte 1000 de lei, iar restul elevilor cu medii de peste 9,80 vor beneficia de 500 de lei.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite