Piteşti: Preşedintele Consiliului General Savoia a vizitat Argeşul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parteneriat româno-francez
Parteneriat româno-francez

Argeşul şi Savoia au devenit parteneri în programe de asistenţă socială. Ieri, preşedintele Consiliului General Savoia din Franţa a vizitat câteva centre aflate în subordinea Direcţiei Copilului Argeş

Ieri, delegaţia franceză condusă de preşedintele Consiliului General Savoia, Hervé Gaymard, a vizitat centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Argeş, printre care şi Complexul de Servicii pentru Copii cu Handicap, în cadrul parteneriatului dintre Consiliul Judeţean Argeş şi Consiliul General Savoia.

 „De-a lungul cooperării dintre judeţul Argeş şi Savoia, încă din anul 1996, de fiecare dată am găsit în departamentul Savoia un partener care a colaborat şi a realizat împreună cu noi lucruri care trebuiau făcute probabil de foarte mult timp. Mă bucur foarte mult că am avut ocazia să avem un schimb de păreri şi îi mulţumesc pentru prezenţa sa printre noi. Dorim să dezvoltăm noi relaţii şi în domeniul turismului şi al relaţiilor de educaţie a tineretului”, a spus Constantin Nicolescu, preşedintele CJ Argeş.

Preşedintele Consiliului General Savoia, Hervé Gaymard, a declarat că doreşte extinderea relaţiilor de colaborare.

„Dorim să dezvoltăm această cooperare”

„Cu judeţul Argeş avem o colaborare de mai bine de zece ani, din care învăţăm unul de la celălalt. Dorim să dezvoltăm această cooperare, mai ales în materie de dezvoltare turistică. Am fost foarte impresionat de vizitele în nordul judeţului, de potenţialul turistic. În Franţa, judeţul este implicat exclusiv în domeniul medico-social, în parteneriat cu statul. Şi în Franţa, ca şi în România, problematica bugetară este importantă, dar nu este singurul subiect. Trebuie să avem atenţie unul faţă de celălalt, maniera de a considera fiecare fiinţă umană, pe care să o ajutăm. Acesta este sensul cooperării noastre şi aşa trebuie să continuăm”, a spus el.

Principalele obiective ale acestei vizite au constat în consolidarea legăturilor şi schimburilor de experienţă cu specialiştii care au urmat cursurile de formare organizate în cadrul cooperării între DGASPC şi partea franceză, realizarea unui bilanţ al realizărilor şi stabilirea viitoarelor etape ale programului de colaborare.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite