Piteşti: Adrian Popescu întinde o mână de ajutor persoanele cu handicap
0
Preşedintele executiv al filialei Argeş a Asociaţiei de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic din România este, el însuşi, părintele unei pesoane cu astfel de probleme. Acest fapt l-a motivat să se implice în sprijinirea celor cu care soarta n-a fost prea generoasă.
Pe Adrian Popescu îl găseşti mai tot timpul ocupat cu problemele Asociaţiei de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic din România (ASCHFR), implicat trup şi suflet în găsirea unor soluţii care să le facă viaşa mai uşoară celor 258 de membri.
Face asta din 1991, la zece ani de când fiica sa, Marina, a fost diagnosticată cu o afecţiune gravă: microencefalie, parapareză spastică, predominată la membrele inferioare.
După zece ani de recuperare, după zece ani de internări peste internări, operaţii, picioare în gips şi ore de logopedie, a zărit pentru prima dată o luminiţă la capătul tunelului. Luase fiinţă Asociaţia de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic din România, al cărei preşedinte executiv avea să devină ceva mai târziu, pentru câteva mandate, totul pe bază de voluntariat.
” Primii paşi într-un ONG au însemnat orizonturi de aşteptare pe mai multe planuri. Aici fetiţa noastră a început să socializeze. Şi noi, părinţii, am reuşit să întrăm în contact unii cu alţii. Am început să mergem, cu toţii, în excursii, să organizăm serbări de sărbători, să comunicăm. Deveneam o familie!”, povesteşte Adrian Popescu care a început să fie preocuoapat din ce în ce mai mult de actele normative care îi vizau pe aceşti copii pentru care soarta a adus multe lacrimi.
“Am început să studiez managementul organizaţional, financiar, tehnici de strângere a fondurilor. Am învăţat cum putem să facem lobby pentru aceşti copii, cum să relaţionăm cu mass-media, cum să ne adresăm autorităţilor şi cum putem influenţa cadrul legislative.” , spune Adrian Popescu precizând că, de la 21 de membri în 1991, filliala Argeş a ASCHFR are acum 258 de membri, personae cu handicap fizic, care au văzut în această organizaţie o şansă la socializare .
“158 dintre copiii de atunci au devenit adulţi dar au rămas în continuare în organizaţie pentru că aici şi-au găsit identitatea.” spune Adrian Popescu, bucuros că acum, aceste persone şi familiile lor au parte de un cadru legislativ mult mai bun. “Înainte, mamele erau sacrificate. Renunţau la profesie, renunţau la carieră pentru a avea grijă de aceşti copii . Acum, cele mai multe sunt asistenţi personali ai copilului sau adultului cu handicap şi primesc din partea statului nişte bani pentru această activitate.”, spune Adrian Popescu
Centru Nova, una dintre realizările sale
Înfiinţarea, la iniţiativa sa, a centrului de socializare Nova, primul centru de drept privat de acest gen, a constituit pentru Adrian Popescu una dintre cele mai mari satisfacţii pe care i le-a adus implicarea sa în sprijinirea copiilor handicapaţi fizic.
”Creşte inima în mine când îi văd pe aceşti copii bucurându-se că au un loc al lor unde se întâlnesc, unde discută, unde desfăşoară activităţi educative, unde comunică. Faptul că ies din casă că pot să interacţioneze, că îşi realizează propria condiţie, a dus la reacţii pozitive din partea lor. Fiica mea, ca şi prietenii ei din centru, este tristă când vine vacanţa. Urăşte acea perioadă. Am avut părinţi care mi-au spus, cu lacrimi în ochi, că şi-au văzut, în sfârşit, copiii zâmbind după ce i-au adus în centrul Nova”, spune Adrian Popescu.
Ideile sale s-au materializat în folosul persoanelor defavorizate de soartă
Cea mai mare bucurie, insă, a avut-o anul acesta când, tot la iniţiativa sa şi cu sprijinul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, la Piteşti a luat fiinţă Centrul de distribuţie şi reparaţii fotolii rulante şi dispozitive ajutătoare de locomoţie în care lucrează doi tineri cu handicap.
“De serviciile acestui centru beneficiază persone cu handicap din tot judeţul dar şi vârstnici care ajung să aibă nevoie de un cadru de mers sau de un cărucior.”
Centrul este, tot datorită lui Adrian Popescu, unitate protejată, putând desfăşura activităţi de vânzare/intermediere de produse şi servicii, altele decât cele realizate de persoanele cu handicap iar banii revin ONG-ului.
Adrian Popescu pune multă pasiune în ceea ce face ,, Am mers chiar în Parlament cu amendamente la actuala lege şi sesizez autorităţile locale ori de câte ori constat că drepturile acestor oameni sunt încălcate.”
Trage un semnal de alarmă vis-a -vis de ONG-urile fantomă
Adrian Popescu îşi doreşte o percepţie pozitivă din partea piteştenilor, asupra ONG-urilor.” Chiar se simte acest lucru dacă e să ne luăm după cei peste 2000 de argeşeni care au direcţionat cei 2% din impozitul pe venit către noi. Din păcate există şi acele aşa zise ONG-uri care nu fac cinste acestei denumiri şi care merg din apartament în apartament şi strâng fonduri pretinzând că ajută cazuri disperate. Cele mai multe sunt adevărate escrocherii. Mi s-a întîmplat să recunosc într-o fotografie o fetiţă cu handicap locomotor din Corabia pe care o cunoscusem într-o tabără la mare organizată de ASCHFR. Am donat 100 de mii de lei vechi pentru a obţine chitanţa cu care să-i demonstraez mamei că cineva strânge bani în numele copilului ei. Părintele nu ştia nimic de aceste sume însă îşi amintea că cineva îi fotografiase fetiţa în ideea că o va ajuta cândva.”
Profil:
Născut: 05.05. 1955 Teleorman
Studii: Facultatea de subingineri, specializarea TCM, Universitatea din Piteşti
Familie: Căsătorit, două fete, una dintre ele cu handicap grav şi asistent personal
Cei place
Îmi place să mă implic, îmi place să ajut. Nu pot refuza un om aflat la nevoie. Îmi place să şofez şi să mă uit la talk-show-uri politice.
Ce nu-i place
Nu-mi place ipocrizia, nu-mi place minciuna. E hidoasă şi influenţează negativ anumite decizii. Adevărul e cel mai simplu.
Întrebări şi răspunsuri
Care sunt cele mai mari obstacole de care v-aţi lovit?
Birocraţia e principalul. Dacă aş avea puterea să schimb ceva în România, aş restructura sistemul. Există foarte multă birocraţie când de fapt lucrurile se pot face foarte simplu. În multe domenii, de la an la an, birocraţia ne macină tot mai mult nervii şi ne consumă timpul.
Care este cea mai mare satisfacţie pe care aţi avut-o în activitatea desfăşurată la ASCHFR?
Mă bucur nespus că mă regăsesc cu câteva articole în cadrul legislativ privind persoanele cu handicap. Am luptat foarte mult şi am reuşit să introduc în lege, bugetul personal complementar care le permite persoanelor cu handicap să-şi aleagă, ele însele,spre exemplu, operatorul de telefonie, operatorul de cablu e.t.c. Înainte exista un operator desemnat iar fondurile alocate în acest sens mergeau direct către acesta, fără ca nimeni să mai întrebe şi beneficiarul serviciului dacă este sau nu mulţumit sau de acord.
Aveţi şi insatisfacţii?
Cea mai mare nemulţumire a mea este că încă n-am reuşit ca, în Piteşti, în regulamentul activtăţii de taximetrie să fie prinsă şi prevederea care obligă operatorii să aibă cel puţin un taximetru adaptat pentru transportul persoanelor aflate în fotoliu rulant. Voi fi mulţumit în ziua în care voi vedea în Piteşti primele taxiuri care să răspundă acestor nevoi.
Se încarcă comentariile...
