Polițiștii au tras un foc de armă pentru a opri un hoț de cablu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi, Dispeceratul Apeluri de Urgenta 112 a fost sesizat de un angajat Romtelecom cu privire la faptul că pe tronsonul Furduiești s-a declansat alarma. 

Polițiștii din patrula intercomunală Rătești – Căteasca - Teiu s-au deplasat la fața locului și, în urma verificărilor, au stabilit că în zona Rătești, satul Furduiești, a fost secționat cablul Romtelecom pe o distanță de aproximativ 20 m și lăsat pe sol.

Polițiștii au găsit în zonă un autoturism abandonat, marca Dacia 1310 înmatriculat pe numele lui Laurențiu Vasile Constantinescu, din comuna Crângurile, județul Dâmbovița.

Lângă mașină se afla un bărbat care atunci când i-a văzut pe polițiști a luat-o la fugă spre un lan de porumb din apropiere. Pentru a-l opri pe suspect, agentul de poliție Ovidiu Călin a tras un foc de avertisment în plan vertical, dar bărbatul tot nu s-a oprit, reușind să scape.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a-l identifica pe bărbatul care a fugit și pentru a stabili dacă acesta a tăiat cablul de telefonie cu intenția de a-l fura.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite