Poliţist argeşean reţinut pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un agent de poliţie de la postul din comuna Morăreşti a fost reţinut astăzi pentru 24 de ore sub acuzaţia de luare de mită, fals intelectual şi reţinere de înscrisuri.

Ionuţ Andrei Angheloiu ar fi cerut 500 de euro mită de la doi motociclişti austrieci ca să nu le suspende permisul de conducere după ce aceştia au efectuat depăşiri neregulamentare.

„[…] la data de 17.05.2011, în jurul orelor 18.30, în timp ce-şi exercita atribuţiile de serviciu pe raza com. Morăreşti, sat. Deduleşti, jud. Argeş, a pretins şi primit câte 250 de euro (în total 500 de euro), de la cetăţenii austrieci Krainz Johann şi Rausch Gottfried, pentru a nu-I sancţiona pe aceştia cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile, pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare cu motocicletele cu care aceştia se deplasau”, se menţionează în comunicatul emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.


Cei doi motociclişti s-au oprit la o secţie de poliţie din Râmnicu Vâlcea unde au povestit tot poliţiştilor şi l-au denunţat pe agentul care a primit mită. La rândul lor, poliţiştii vâlceni şi-au anunţat colegii de la anticorupţie din Argeş, iar aceştia au demarat cercetările împotriva agentului. Ieri s-a dispus extinderea cercetărilor şi pentru săvârşirea a trei infracţiuni de fals intelectual şi două infracţiuni de reţinere de înscrisuri şi s-a efectuat o percheziţie la domiciliul lui Ionuţ Angheloiu.


„[…] în urma percheziţiei domiciliare, effectuate la locuinţa învinuitului, au fost depistate înscrisuri oficiale având legătură cu atribuţiile de serviciu (două fişe de intervenţie şi un raport), completate cu date şi menţiuni nereale şi neînregistrate la organele de urmărire penală, inclusive raportul către Poliţia Mun. Piteşti, privind desfăşurarea serviciului (control trafic rutier) în ziua de 17.05.2011, în care erau menţionate mai multe nume ale unor participanţi la trafic opriţi în vederea controlului, cu excepţia celor doi cetăţeni austrieci sus-menţionaţi”, se precizează în acelaşi comunicat.


Procurorii au dispus reţinerea agentului Ionuţ Angheloiu pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite