Piteşti: Bişniţă cu timbre fiscale lângă sediul Poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un timbru se vinde cu preţ de patru ori mai mare chiar la colţul sediului nou al IPJ Argeş. Oamenii  legii îi amendează de nenumărate ori, dar se pare că meseria este profitabilă, pentru că aceşti comercianţi continuă să apară.

Câţiva piteşteni inventivi s-au gândit să scoată bani din vânzarea ilegală de timbre fiscale pe lângă instituţiile unde acestea sunt necesare.

Lângă noul sediu al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, un timbru de un leu se vinde cu patru lei. Şi cum poşta e la un kilometru distanţă de sediul IPJ Argeş, mulţi dintre cei care vor să-şi scoată cazierul, să obţină permis de port-armă sau să-şi schimbe buletinul vin şi cumpără timbre fiscale de la afaceriştii din stradă.

Toate timbrele se vând cu cel puţin patru lei bucata şi niciunul dintre vânzători nu vrea să negocieze. „Avem timbre, dar e mai scump. Patru lei bucata. Nu negociez pentru că nu stau degeaba în frig. Dacă nu vreţi, mergeţi şi luaţi de la poştă“, ne-a spus unul dintre bişniţarii de lângă sediul IPJ de pe strada Victoriei.


Piteştenii le cumpără din comoditate
Comerţ ilicit cu timbre fiscale se mai face în Piteşti şi în preajma birourilor unde se încheie acte auto, a Tribunalului şi a celorlaltor secţii de poliţie din oraş. Cei mai mulţi dintre afaceriştii de ocazie nu ţin marfa la ei, ci în maşina pe care o parchează în apropiere.


„Am întrebat pe cineva de unde pot cumpăra timbre şi s-a oferit un domn să-mi vândă. Mi-a cerut vreo patru lei pentru un timbru şi am luat de la el pentru că mă grăbeam şi era mult de mers până la Poştă“, a spus Marius, un piteştean care şi-a schimbat recent buletinul.


Poliţia îi amendează, dar ei se întorc
Cei de la Poliţie cunosc această situaţie şi de câte ori îi prind vânzând timbre, îi amendează cu sume variind între 1.000 de lei şi 1.500 de lei. Măsurile oamenilor legii îi alungă doar pentru câteva zile, după care bişniţarii se întorc în acelaşi loc.

„Aceşti comercianţi sunt sancţionaţi cu amendă şi li se confiscă marfa şi sumele provenite din vânzarea ei. Sunt încurajaţi şi de oameni, care cumpără de la ei, chiar dacă este vorba despre un comerţ ilicit“, spune Alina Radu, subcomisar în departamentul de prevenire al IPJ Argeş.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite