Piteşti: Piteştiul nu are destul spaţiu verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Normele impuse de Uniunea Europeană cer ca pentru fiecare piteştean să existe 20 de metri pătraţi de spaţiu verde. Noi avem doar 19,4 metri pătraţi.   Costeştiul, în schimb, se situează peste norma actuală, la fel ca  şi Câmpulungul, iar Curtea de Argeş depăşeşte până şi norma impusă pentru 2013.

Uniunea Europeană cere ca fiecare cetăţean să beneficieze de o minimă suprafaţă de verdeaţă. Anul acesta, norma de spaţiu verde pe cap de locuitor este de minim 20 de metri pătraţi, iar până în 2013 ea trebuie să urce la cel puţin 26 de metri pătraţi.


Prea puţine oraşe reşedinţă de judeţ din ţară ating această performanţă. Piteştiul este aproape de ea. Proiectele de dezvoltare a oraşului au tot ciuntit din spaţiul verde al municipiului. În acest moment, fiecărui cetăţean al Piteştiului îi revine o suprafaţă de 19,6 metri pătraţi.


„Dacă la nivel naţional, de la Revoluţie încoace, suprafaţa spaţiilor verzi s-a cam înjumătăţit, în Piteşti scăderea a fost mai puţin dramatică, de cca 20%“, explică Emil Băjenaru, director interimar la Agenţia pentru Protecţia Mediului Piteşti.


Conducerea Agenţiei susţine însă că, în realitate, Piteştiul are o suprafaţă mai mare de spaţiu verde pe cap de locuitor, neinventariată însă.


Extinderea parcului Ştrand, o soluţie
„Până la sfârşitul anului, primăria trebuie să realizeze un registru al spaţiilor verzi, fiecare perimetru de vegetaţie urmând să fie cadastrat. În acest inventar vor fi prinse şi spaţiile verzi din jurul blocurilor şi cu siguranţă se va atinge actuala normă a Uniunii Europene, iar amenajarea viitorului parc în zona Zăvoi şi extinderea Parcului Ştrand vor apropia Piteştiul de normele impuse pentru 2013“, explică Emil Băjenaru.


Parcul „Lunca Argeşului“, ce va fi amenajat în zona Zăvoi, se va întinde pe 24 de hectare de teren şi va fi cel mai mare parc al Piteştiului. Proiectul aprobat de Consiliul Local sună promiţător: alei pentru promenadă, băncuţe, faleză, locuri de joacă, zone pentru pescuit, toate amenajate preponderent din fonduri europene.


Investiţia este evaluată la câteva milioane de euro. „98% vor fi bani de la Comisia Europeană şi numai 2% fonduri de la bugetul local“, explică Marcela Bădescu, şeful Agenţiei de Dezvoltare Municipală. Contractul de finanţare va fi semnat în iunie 2010 iar lucrările vor dura aproximativ un an.

Curtea de Argeş cel mai verde oraş din judeţ


Municipiul Curtea de Argeş se distanţează în mod evident de celelate oraşe din judeţ la capitolul spaţii verzi. Fiecărui cetăţean al oraşului îi revin 26, 11 metri pătraţi de verdeaţă, mai mult decât norma impusă de Uniunea Europeană pentru 2013. Destul de bine stă şi oraşul Costeşti cu 22,5 metri pătraţi de verdeaţă pe cap de locuitor, dar şi municipiul Câmpulung , cu 21,98 metri pătraţi de spaţiu verde la fiecare locuitor. În schimb, Mioveni,Topoloveni şi Ştefăneşti se situează sub actuala normă impusă de Uniunea Europeană .


Top 3 cele mai verzi oraşe din judeţ

Curtea de Argeş - 26, 11 metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor
Costeşti - 22,5 metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor
Câmpulung - 21,98 metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite