Piteştiul ca un cuptor a făcut victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victimele au fost transportate la spital cu ambulanţa
Victimele au fost transportate la spital cu ambulanţa

Argeşenii au avut probleme din cauza căldurii din ultimele zile, codul galben de caniculă lăsându-se cu leşin pentru unii dintre ei.

Ambulanţele şi SMURDUL au fost serviciile cele mai solicitate în cazurile de lipotimii sau probleme datorate consumului de alcool în zilele caniculare.
Cel mai mult au avut de suferit din cauza căldurii piteştenii, ambulanţele SMURd ridicând de pe stradă zece persoane care s-au prăbuşit de căldură. Din păcate, şi situaţiile în care oamenilor li s eface răud din cauza alcoolului s-au înmulţit în ultima perioadă, în acest week-end fiind culeşi de pe stradă aproximativ 10 beţivi.


Pacienţii care au leşinat din cauza soarelui dogoritor sunt trecuţi de 50 de ani şi mai au şi alte probleme de sănătate. Pacienţii cu probleme cardiace sunt cei mai expuşi, ei fiind cei care au suferit cel mai mult în aceste zile. „Majoritatea pacienţilor aveau şi alte probleme de sănătate, în majoritatea cazurilor cardiace. Unii pur şi simplu aus tat prea mult la soare şi nu s-au hidrata corespunzător”, spune directorul serviciului de ambulanţă Argeş, medicul Tudor Ionescu.
Pentru a reduce efectele neplăcute ale zilelor toride, Medicii vă să nu staţi prea mult la soare, între orele 11 şi 18,  să vă acoperiţi capul cu pălării de culoare deschisă, să beţi cel puin doi litri de lichide necarbogazoase, să purtaţi haine lejere din fibrea natural şi să nu consumaţi alcool sau prea multă cafea, băuturi sau alimente cu mult zahăr. Este recomndat consumul de fructe şi legume sau iaurturi.


Încă două zile caniculă

Chiar dacă în această dimineaţă Piteştiul a fost puţin răcorit cu o ploaie torenţială de vară,  ziua de mâine se anunţă toridă. Codul galben asupra Argeşului este prelungit până marţi după-amiază, cu temperaturi de până la 35 de grade Celsius. De mâine, temperaturile vor fi mai scăzute, dar vin furtunile, cu ploile torenţiale, vânt şi descărcări electrice.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite