Piteștiul se va uni cu localitățile învecinate pentru a forma o zonă metropolitană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Tudor Pendiuc a prezentat proiectul "Zona metropolitană Piteşti"
Primarul Tudor Pendiuc a prezentat proiectul "Zona metropolitană Piteşti"

Primarul Piteştiului visează să se unească din punct de vedere administrativ cu celelalte comune din jurul oraşului. Astfel, speră edilul, vor putea atrage mai uşor fonduri europene pentru diverse proiecte, dar şi investitori.

Dezvoltarea continuă a oraşului Piteşti şi extinderea zonelor comerciale limitrofe acestuia din ultimii ani, a dus autorităţile cu gândul la înglobarea comunelor vecine pentru extinderea teritoriului administrativ.

Un proiect care în ultimii ani a zăcut în sertarele autorităţilor are acum toate şansele de reuşită în contextul reorganizării teritoriale a ţării. Primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, speră să unească oraşul cu localităţile învecinate pentru a crea o zonă metropolitană.

„Această asociere de unităţi administrativ-teritoriale ar realiza servicii comune de calitate, în perspectiva unui avantaj reciproc, pe de-o parte, şi pe de altă parte ar atrage fonduri europene şi investitori”, spune edilul Piteştiului. Totodată, comunele şi-ar păstra autonomia administrativă.

Canalizare și groapă de gunoi comune
Ideea primarului a început să prindă contur şi s-a materializat în bună parte. Un prim pas, acela al serviciilor de apă şi canalizare comune a fost deja făcut, iar Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Argeş a fost înfiinţată deja pentru a veghea asupra dezvoltării intereselor comune ale localităţilor  membre.

Un alt punct bifat deja în proiectul zonei metropolitane Piteşti este acela al serviciilor de salubritate. Odată cu inaugurarea în mai 2010 a primei celule de la depozitul de gunoi ecologic din comuna Albota, deşeurile din  zona oraşelor Piteşti, Mioveni şi Topoloveni au început să fie sortate selectiv.

Următorul capitol pe care autorităţile îl urmăresc în acest proiect este realizarea transportului public în comun de călători pentru comunele învecinate. Această problemă este aproape de finalizare. Primarii din celelalte localități poartă discuții pentru reînființarea linilor de autobuz 15 pentru Mărăcineni și 4, 6 și 9 pentru orașul Ștefănești.

Maidanezii, cea mai stringentă problemă

Un alt punct pe listă este cel al câinilor fără stăpân. Până la construirea noii biobaze, primarul Piteștiului a făcut apel la cetățeni să nu mai hrănească animalele fără stăpân pentru că acestea se pripășesc astfel pe lângă blocuri.

“Proiectul este gata, este la obţinerea avizelor, Avizul de mediu este mai complicat de obţinut şi durează 15 zile. Biobaza va avea o capacitate de peste 2000 de locuri.Vom colabora, noi, judeţul şi comunele adiacente pentru crearea acestei biobaze. Deci în această ecuaţie va intra şi Consiliul Judeţean care va ajuta cu fonduri. Biobaza va costa undeva la 10 – 15 miliarde de lei vechi”, a mai spus primarul Piteștiului.

Adăpostul va rezolva problema câinilor comunitari din localitățile învecinate, iar aceștia nu vor mai fiabandonați pe străzile Piteștiului. Pe măsură ce vor fi construite padocurile, câinii vor fi duși acolo. Proiectul va fi scos la licitație la sfârșitul acestei luni.

Localitățile adiacente Piteștiului care ar urma să se unească sunt: Albota, Moşoaia, Bascov, Mărăcineni, Ştefăneşti, Budeasa, Bradu și Băbana. Edilii au purtat discuții asupra tuturor punctelor de interes comun și s-au arătat dornici să se alăture proiectului.



Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite