Piteşti: Autorităţile au discutat despre exploatarea copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu prilejul Zilei împotriva violenţei asupra copilului în România, marcată pe 5 iunie, precum şi a ocaziei Zilei Mondiale împotriva Exploatării Copiilor prin Muncă din 12 iunie, Direcţia Generalã de Asistenţã Socialã şi Protecţia Copilului Argeş a organizat o întâlnire cu principalul actor social în plan local, în vederea unei mai bune informări cu privire la consecinţele abuzului şi a exploatării minorilor cât ci şi a

Acţiunea s-a desfăşurat în data de 10 iunie 2010 şi a avut loc la sediul D.G.A.S.P.C. Argeş reunind un număr de 17 reprezentanţi din cadrul a 16 primării din judeţul Argeş. Persoanele prezente la acţiune au fost direct interesate de acest subiect cu atât mai mult cu cât, în vederea luării unor măsuri de protecţie specială asupra copiilor supuşi oricăror forme de rele tratamente (abuz, exploatare), autoritatea locală are un rol foarte important în stabilirea unui plan de măsuri faţă de aceştia.


Reprezentanţilor autorităţilor locale li s-au oferit materiale informative, explicându-li-se totodată noţiunile legislative cu exemple concrete de care aceştia se pot lovi în activitatea lor.


A fost subliniat încă odată rolul important al tuturor actorilor sociali la nivel local, precum: medicul din comună, cadrele didactice, reprezentantul Poliţiei etc,. în vederea prevenirii şi limitării acestor fenomene cu caracter anti social, abuzul asupra copilului şi exploatarea prin muncă. În vederea unei mai bune edificări asupra informaţiilor obţinute, la final a fost vizionat un material documentar privind riscurile şi consecinţele implicării copiilor în orice formă de exploatre prin muncă. 


“Exploatarea prin muncă a copilului înseamnă implicarea acestuia în activităţi economice care se desfăşoară fără respectarea prevederilor legale referitoare la vârsta, durata muncii, tipurile şi condiţiile de muncă. Altfel spus, prestarea unei munci în detrimentul dezvoltării copilului. În judeţul Argeş, cele mai multe sesizări privind formele de exploatare prin muncă a copilului, precum şi confirmările unor astfel de abuzuri sunt în cerşetorie, precum şi în munci necalificate în domeniul construcţiilor.”, - Ionuţ Neacşu, şef Birou Asistenţă Socială Stradală.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite