Piteşti: Uliul şorecar îngrijit în apartament a fost eliberat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti: Uliul şorecar şi-a luat zborul
Piteşti: Uliul şorecar şi-a luat zborul

Pasărea şi-a revenit şi s-a întors în mediul ei natural. Este o pasăre protejată de lege pentru că numărul acestor exemplare a scăzut drastic. Uliul şorecar a fost găsit acum mai bine de două luni de către şeful Salvamont Argeş, pe un camp. Nu putea să mai zboare, era slăbită şi ar fi pierit pentru că nu s-ar fi putut hrăni singură.

Adi sănduloiu, salvatorul păsării, a prins uliul şi l-a adus în apartamentul său, unde l-a îngrijit mai bine de două luni. Practic i-a salvat viaţa chiar dacă la început se temea că pasărea nu îşi va reveni.


A cucerit balconul

Pentru ca pasărea să se simtă bine şi să poată să-şi exerseze aripile, Adi Sănduloiu a ţinut-o pe balcon, acolo unde a pus o plasă de camuflaj pentru ca pasărea să nu ajungă la rufere proaspăt spălate. Când i-au revenit puterile, uliul şorecar a reuşit să treacă peste plasă şi să se aşeze pe culmea de rufe. “Era foarte fericit pe rufele proaspăt spălate ale soţiei, iar eu mă bucuram că măcar prinde putere şi îşi exersează aripile”, spune şeful Salvamont Argeş. A fost hrănit cu bucăţi de ficat şi carne de piept de pui crudă. Mânca din mână, dar numai când era el deasupra. Salvatorul păsării a încercat să-l familiarizeze cât mai puţin cu prezenţa umană pentru ca uliul să se ferească de oameni atunci când va reveni în sălbăticie. Ieri, împreună cu fiica şi soţia, şeful Salvamont a luat uliul şi l-a dus într-o zonă numai bună pentru uliu: o lizieră din apropierea Piteştiului, acolo unde există şi niţte viţă-de-vie. “Mediul este perfect pentru el, pentru că este o zonă cu multă hrană”, spune Ion Sănduloiu.


Au plans la despărţire
Chiar dacă noul locatar al apartamentului a fost puţin “obraznic” la început, la despărţire, soţia lui Ion Sănduloiu avea lacrimi în ochi. Toţi au fost emoţionaţi şi au suferit puţin atunci când frumuseţea de pasăre care avea o deschidere a aripilor mai mare de un metro şi-a luat zborul. “Soţia mea a plans când l-am eliberat. Mă temeam puţn că nu îi va mai fi deloc frică de oameni. L-am aruncat în aer, a făcut o volă pe deasupra noastră şi s-a aşezat apoi în vârfuşl unui fag. M-am apropiat să văd dacă se teme de mine şi a zburat din nou. Am ştiut că este salvat”, spune Sănduloiu. În cele aproape două luni şi jumătate cât a fost “resident” în casa şefului Salvamont Argeş, pasărea a crescut câteva sute de grame în greutate, a prins putere zburând printer rifere de pe balcon şi s-a pregătit pentru viaţa în sălbăticie. “De curând am primit un mail de la ornitologul Radu gava. Îmi spunea că a găsit nouă ulii şirecari la mangalia, morţi. Au murit otrăviţi de la un câine care ingerase o substanţă periculoasă. Unul salvat, nouă pieduţi. E o luptă grea. Fiecare dintre ei contează!”, spune Adi Sănduloiu.


Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite