Piteşti: Tancul de la Piteşti, vedetă la BBC
0
Doi englezi de la BBC au turnat un film ce face înconjurul lumii, la Piteşti. Au îmbrăcat uniforme militare româneşti, au dormit la minus 20 de grade şi au băut ţuică fiartă.
Cei doi englezi au simţit pe propria piele cum este să duci viaţă de cazarmă în unităţile militare româneşti. Actorul Will Mellor şi prezentatoarea Kirsten O’Brien sunt protagoniştii producţiei BBC care se numeşte “The World’s Thoughest Driving Test”. Ideea emisiunii era ca englezii să călătorească în şase mari ţări şi să conducă tot felul de utilaje, maşinării şi tancuri. România a fost cea de-a patra destinaţie. Primul episod l-au filmat la Şcoala de Aplicaţii pentru Unităţi de Luptă Mihai Viteazul din Piteşti. Aici au învăţat într-un timp record de patru zile să conducă tancul românesc, model TR 85 M1.
Au condus un tanc de 52 de tone
În luna decembrie a anului trecut, echipa de la BBC a ajuns în România şi şi-a instalat camerele de filmat în curtea Şcolii de Aplicaţii pentru Unităţii de Luptă Mihai Viteazul din Piteşti. Ziua de 14 decembrie a fost începutul aventurii! Actorul Will Mellor şi prezentatoarea Kirsten O’Brien s-au îmbrăcat în haine militare româneşti şi au primit instrucţiunile despre cum se conduce un tanc care cântăreşte 52 de tone. Mentor le-a fost căpitanul Lucian Oancea. Însă, pentru scenariul era făcut în aşa fel încât unul dintre englezi să câştige la final, s-au format două echipe. Căpitanul Radu Muşat s-a ocupat de şcolarizarea actorului de comedie, iar locotenentul Adrian Stanciu, de pregătirea prezentatoarei Kirsten O’Brien.
Au mâncat şorici şi au băut ţuică fiartă
În cele şase zile petrecute în unitate, protagoniştii serialului s-au supus regimului de cazarmă. Au mâncat la popotă iahnie de fasole, sarmale cu mămăligă, ostropel de pui, au avut un program strict pentru orele de curs , s-au trezit la ora 06.00 şi au dormit în căminele şcolii. Primele trei zile au fost alocate teoriei. Joi, la 17 decembrie, echipa BBC a părăsit unitatea militară pentru a vizita câteva obiective turistice din judeţ. “Am mers la mânăstirea Curtea de Argeş, după care am vrut să urcăm la Cetatea Poienari însă din cauza zăpezii, am abandonat. I-am dus în schimb la o gospodărie din comuna Arefu, unde au asistat în premieră la tăierea porcului. Iniţial, au strâmbat din nas când au văzut atâta sânge. Apoi, au intrat în atmosferă, au mâncat carne preparată la tuci, şorici, şi au băut ţuică fiartă. Au petrecut la fel cum o face tot românul de sărbători”, povesteşte maiorul Remus Filimon, ofiţerul de relaţii cu presa.
Au dormit în cort, la minus 20 de grade
În ultima noapte petrecută în România englezii de la BBC au dormit în corturi, în Poligonul de la Bascov, la temperaturi de minus 20 de grade Celsius. Ziua următoare a fost cea decisivă, deznodământul serialului. Will Mellor şi Kirsten O’Brien s-au întrecut pe “câmpul de luptă” de la Bascov. S-au urcat în cabina tancului, au rulat cu o viteză de 60 de kilometri la oră, au avut de trecut o serie de obstacole pe traseu. Câştigător a ieşit prezentatoarea de la BBC. După ce a filmat emisiunea, fără nicio dublă, echipa BBC a spus că în România s-a simţit cel mai bine.