Piteşti: Patricia Stocheci micuța pictoriță pe urmele lui Dali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înainte să înveţe să vorbească, Patricia a pus mâna pe creion şi a început să deseneze. La început pe ce putea, iar mai târziu a deprins acestă artă atât de bine încât obţine medalii la concursuri mondiale.

Tainele picturii le-a descoperit prin intermediul unei profesoare de excepţie din Corbeni, Elena Stoica, cea care formează talente de zeci de ani,  în cadrul cercului de pictură „Culoare şi vis".

La cinci ani a început studiul picturii

Patricia Stocheci desenează de când se ştie. La cercul de pictură din Corbeni a ajuns când avea patru ani, mama ei fiind cea care a înscris-o. Despre acest cerc de pictură mama ei a aflat de la educatoarea Patriciei. Pentru că şi mama fetei este pasionată de artă şi a văzut că fiica ei vrea să o urmeze, a înscrisol la doamna Elena Stoica. „Educatoarea mea i-a spus mamei despre acest cerc şi cum eu aveam o înclinaţie de mică, mama a fost cea care m-a înscris", spune Patricia. Ajunsă acum la vârsta adolescenţei, Patricia îşi dă seama cât de mult a însemnat Şcoala de pictură de la Corbeni pentru deschiderea drumului ei ca artist şi pentru formarea ei ca om. „Pentru mine, cercul de pictură de la Corbeni înseamnă foarte mult. Practic acolo am învâţat atât de multe, mi-am deschis viaţa şi, foarte important, am învăţat realmente cum să mă relaxez şi să mă eliberez prin intermediul picturii", spune Patricia.

Primul desen la trei ani

Primul ei desen a apărut pe când avea aproape trei ani. Mama ei cocheta şi ea cu pictura şi tocmai realiza o lucrare, iar Patricia privind taboul cu sus în jos, exact aşa a ilustrat imaginea. „Primul desen a fost un om cu capul în jos şi picioarele în sus. Era o imagine din tabloul la care lucra atunci mama şi eu am prins exact ce am văzut", îşi aminteşte Patricia, amuzându-se.

Oniricul, tema preferată

Artistul preferat este Dali, care i se pare fascinant mai ales că lucrările lui abordează lumi de dincolo de marginile realităţii, visul, inconştientul. Tema preferată a Patriciei este tocmai irealul, lumea de dincolo de cea vizibilă. În picturile sale însă abordează frecvent ca temă şi natura, în diverse ipostaze ale ei. În afară de Dali, Patricia recunoaşte că are un fel de „obsesie" pentru Da Vinci. De asemenea, în categoria pictori preferanţi, îi mai enumeră şi pe Van Gogh şi Picasso.

Profesor pentru copiii americani

Patricia Stocheci a fost de şase ori în America. Nu sunt mulţi copiii care se pot „lăuda" că au văzut de şase ori America şi asta numai până la vârsta adolescenţei. Şi nu numai că a văzut țara la care mulți doar viseyă, dar a jucat şi rolul de „mic profesor" de pictură pentru copii americani. „Boston New Hampshire, Chicago, Atlanta sunt câteva dintre locurile în care am fost. America e impresionantă, chiar este țara tuturor posibilităților.", spune pictoriţa. Cu toate că această civilizație i s-a părut fascinantă, deocamdată Patricia nu se gândeşte să plece defintiv peste hotare. Poate doar la studii. „În străinătate sunt mult mai multe posibilități, însă mă simt mult prea legată de familie să mă gândesc la a mă stabili în afara ţării", spune tânăra pictoriţă.

Data şi locul naşterii: 16 martie 1993, Curtea de Argeș

Studii: Este elevă în clasa a XI-a  în cadrul Liceului de artă „Dinu Lippati", din Piteşti

Familie: este singura fiică a Ceraselei şi a lui Dan

Palmares:

Medalie de aur în China, argint în India, premiul special în Slovenia, sunt doar câteva dintre premiile pe care lucrările Patriciei le-au obţinut în afara graniţelor româneşti. 

Ce-i place:

Să deseneze, să picteze, să citească, mai și cântă la chitară din când în când. Marea pasiune este pictura.

Ce nu-i place

Zgomotul şi dizarmonia. Nu mă simt bine într-un mediu agitat. Nu-mi mai place haosul.

Întrebări şi răspunsuri:

Ai pleca vreodată din ţară definitiv?

Sunt foarte legată din familie şi definitiv cred că nu aş putea pleca. Din păcate aici nu sunt posibiltăţile din America sau din alte ţări.

Unde vei da la facultate?

Vreau să intru la facultatea de Arte la Bucureşti sau Timişoara, iar profilurile pe caremşi le-aș dori sunt gafica sau pictura murală.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite