Piteşti: Pasajul Bascov, spoit cu ciment pentru a scăpa de infiltraţiile din pereţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Infiltraţiile din pereţii pasajului de la Bascov s-au făcut vizibile încă de la inaugurarea acestuia, în anul 2008. De atunci au trecut doi ani, adică mai este foarte puţin şi expiră garanţia, iar lucrarea trebuie predată.

Lucrările la acest pasaj, care a făcut în jur de 14 milioane de euro,au fost executate de către firma Astaldi, cea responsabilă acum să rezolve problema infiltraţiilor.

Pereţii plâng

 Pereţii contrucţiei de al Bascov, menite să decongestioneze traficul prin Piteşti, plâng încă de la inaugurarea acestuia. La acel moment presa a sesizat această problemă, însă a fost nevoie de mai bine de doi ani până când au fost demarate o serie de lucrări care să rezolve situaţia.

Compania Naíonală de Autostrăzi şi Drumuri a cerut firmei executante să remedieze această problemă, în urma unui control efectuat acum mai bine de două luni. Infiltraţiile trebuie să dispară până cel târziu finalul lunii decembrie anul curent, pentru că atunci se va face recepţia lucrării. 

„Problema infiltraţiilor din Pasajul Bascov trebuie remediată până la finalul acestui an. În caz contrar, lucrarea nu va fi recepţionată, iar contructorul are obligaţia de a rezolva această problemă. Infiltraţiile de apă din zidurile pasajului nu afectează structura de rezistenţă.", se arată în răspunsul transmis în urma solictării redacţiei Adevărul de seară Piteşti.

Puţin ciment şi se rezolvă!?

Lucrările sunt în desfăşurare, iar apa continuă să ţâşnească din ei. Firma Astaldi a turnat beton şi asflat la suprafaţa pasajului subteran. Lucrări se vor mai efectua şi în următoarele trei săptămâni, atât în interiorul pasajului, cât şi la suprafaţă. Până la acest moment, soluţia tehnică a cosntructorului pare să nu prea dea rezultate, pentru că apa ţâşneşte din pereţi la fel de tare.

„Aceste lucrări au fost propuse de către consultanţii şi proiectanţii noştri şi vor rezolva problema acestor infiltraţii. Vom mai efectua lucrări atât în interior cât şi la exterior, pentru că, până în luna decembrie, la final de an, trebuie să rezolvăm problema pentru a face recepţia lucrării în condiţii bune", promite Cristian Turluianu, deputy manager în cadrul firmei Astaldi.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite