UPDATE O tânără a fost omorâtă în bătaie de concubin la stâna Piscani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără de 19 ani şi-a găsit sfârşitul în urma loviturilor cu pumnii şi picioarele aplicate de concubinul alături de care lucra la o stână din comuna Piscani.

UPDATE 20 ianuarie Ciobanul a fost arestat pentru 29 de zile
Gelos că fata cu care trăia de doar trei luni de zile l-ar fi înşelat cu un bătrân de 71 de ani, un cioban de la o stână din Piscani, a tăbărât cu pumnii şi picioarele pe ea, până când, în urma loviturilor primite, Gabriela Mihaela Stănică, de 19 ani, din Alba Iulia şi-a pierdut viaţa. Concubinul fetei, Nicuşor Alin Drăgoi, de 23 de ani, din Caraş Severin, este cercetat pentru omor şi a primit ieri mandat de arestare pentru 29 de zile.


Groaznica întâmplare s-a petrecut marţi noapte. Bărbatul întors la stână a găsit fetiţa în vârstă de un an a Garbielei, afară în frig, Când a întrebat-o pe mamă ce s-a întâmplat, aceasta i-a spus că s-a culcat cu unul dintre ceilalţi ciobani de la stână şi furios la culme, bărbatul a tăbărât cu pumnii pe ea. Bărbatul a recunoscut că i-a dat tinerei câteva palme, însă nu a vrut s-o omoare.


Gabriela Mihaela Stănică se mutase împreună cu soţul său în comuna Piscani , însă acesta a părăsit-o, fără a mai vrea să audă ceva de ea. De două-trei luni tânăra era iubita lui Alin Drăgooi şi locuiau împreună cu alţi ciobani la stâna din Piscani.


Dacă va fi găsit vinovat, ciobanul riscă până la 25 de ani de închisoare.

19 ianuarie O femeie a fost omorâtă  în bătaie, noaptea trecută, la o stână din comuna Piscani.

Nicuşor Alin Drăgoi, de 23 de ani din Caraş Severin este cercetat pentru omor după ce şi-a bătut concubina, Gabriela Mihaela Ştefănică (19 ani), din Alba Iulia cu palmele, cu pumnii şi cu picioarele, până a lăsat-o fără suflare.

Cei doi lucrau la aceeaşi stână şi nimeni nu ştie încă de la ce a pornit tot scandalul.

Bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi urmează să fie propus pentru mandat de arestare preventivă.

Vom reveni!

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite