Stiri din Pitesti

O expediţie specială, aventură şi mult efort, asta a trăit Camelia Manea, o alpinistă din Piteşti, în timpul unei expediţii în nordul tanzaniei, care ţintea Kilimajaro.

GALERIE FOTO: Imagini inedite din timpul călătoriei în Tanzania

Pentru Camelia, care și-a organizat singură excursia, a fost o premieră, pentru că se afla pentru prima dată pe pământ african, în Tanzania. O țară săracă, dar frumosă, cu oameni care încă mai poartă rănile perioadei când erau sclavii albilor.

Aventura din safari
Camelia a mers în Tanzania iarna, în timpul concediului, era puternic răcită și deloc în formă pentru a urca la peste 5000 de metri. Așa că a decis să facă un safari de trei zile pentru a se însănătoși, urmând ca mai apoi să urce pe munte. Camelia este alpinist, membru al Clubului Alpin Român, are patru vârfuri de peste 5000 de metri la activ şi trei din cele şapte Summits (cele mai înalte vârfuri din lume). Este o pricepută a muntelui, iar Kilimanjaro este unul dintre marile provocări pentru orice alpinist. „Dacă urcam în starea în care eram, riscam prea mult, mai ales că la peste 3000 de metri antibioticele nu mai au niciun efect, aşa că am decis să merg în safari-ul inclus în program.”, spune Camelia.  În safari a plecat alături de o nemţoaică, Ulrica, puţin ciudată şi foarte dură, la prima vedere. „M-a speriat puţin atitudinea ei, foarte dură, fermă, dar mi s-a părut ciudat felul în care priza droguri uşoare fără nicio jenă. Ulterior ne-am împrietenit”, spune Camelia. „Timp de trei zile am avut ocazia să admireăm o leoaică la vânătoare, zebre girafe, un hipopotam enrom şi tot felul de specii de păsări pe care numai în cărţi sau la televizor le vezi. A mers în zona craterului Ngora Ngora, acum un lac de 270 de km pătraţi. „Este un ecosistem superb, o experineţă pe care nu o uiţi toată viaţa”, spune Camelia.

Pe munte, doar în adidaşi
După trei zile, începea programul de ascensiune pe unul dintre cei trei vulcani de pe Kilimajaro, Uhuru. Era un trase de şase zile, su patru tabere intermediare, iar Camelia a avut norocul să prindă prima iarnă cu zăpadă abundentă, din ultimii 30 de ani. I s-a dărâmat cortul sub greutatea zăpezii, a avut ceva probleme cu un picor şi a mâncat pepene urcat de porterii tanzanieni la peste 4000 de metri. Viaţa acestor porteri, angajaţi să care bagajele turiştilor) a impresionat-o puternic. „Aceşti oameni cară poveri incredibile la peste 5000 de metri altitudine şi vin încălţaţi în adidaşi. Se zbat pentru fiecare fărâmă de existenţă, ei sunt, practic angajaţi să care bagaje şi provizii pe munte. La doi turişti pe munte urcă şi trei porteri, un ghid, un bucătar şi asistenţă medicală, dar care se plăteşte separat.”, spune Camelia. Aceşti oameni cărau poveri incredibile numai pentru a face câţiva dolari bacşiş. „Ne-au adus pe munte fructe, mâncare de gătit, chiar şi pepene. Vă daţi seama ce înseamnă să cari pepeni la peste 4000 de metri altitudine!?”, spune Camelia vorbind despre sacrificiile pe care le fac nişte oameni extrem de săraci.

Eşti alb, eşti bogat
Cam aceasta este concepţia pe care au au tanzanienii despre europeni. La piaţă, turiştii au oreţuri de trei ori mai mari, copiii vin şi cerşesc mai mereu, eşti alb, eşti bogat! ”Le-am spus că şi noi, România, nu suntem prea bogaţi, dar, sincer, avem un alt standard de viaţă faţă de ei!”, spune Camelia. Oraşele sunt aglomerate, casele foarte sărăcăcioase, acoperite cu coajă de bananier, doar instituţiile publice sunt învelite cu tablă. Familiile sunt numeroase şi de religii diferite. „Sunt de diferite reliigii, este un amalgam, sunt superstiţioşi, venerează plante şi animale. Animalul simbolic al Tanzaniei este girafa, iar planta simbolică este chaga, folosită la orice, în ritualuri sau pentru diverse tratamente”, spune alpinista argeşeană.  De fapt, mai toate plantele au câte o poveste deosebită, iar Camelia şi.a făcut un carneţel în care îşi nota aceste poveşti.

  „Acolo te bazezi numai pe tine!”
Sunt cuvintele Cameliei care a decsoperit în Tanzania un sistem medical precar, nu din cauza pregătirii meidicilor, care erau foarte buni, ci din cauza condiţiilor materiale. „Dispensare erau numai în oraşe şi erau comune, pentru gravide, bătrâni, copii... Unii leşinau pe jos aşteptând să intre la medic, dar medicii erau foarte dedicaţi”, spune românca. Sus, pe munte, nu aveai prea mari şanse să fii ajutat dacă păţeai ceva. Salvatorii montani erau prea puţini, serviciile medicale nu erau suficiente nici în oraş, nici nu se mai punea problema să fii ajutat pe munte. „Am înţeles că aici te bazezi numai pe tine, exact cum am păţit şi eu cu problema de la picior, am fost obligată să suport durerile până la coborâre”, spune alpinista, care avea o durere groaznică la una dintre glezne.