Pitești: Informații de la finanțe privind titlurile de valoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Argeș: Bani de dat
Argeș: Bani de dat

Începând cu 1 iulie 2010, au fost modificate şi completate reglementările referitoare la câştigul/pierderea rezultate din transferul titlurilor de valoare, altele decat partile sociale si valorile mobiliare in cazul societatilor inchise, prin OUG nr. 58/2010, prin HG nr. 791/2010, precum şi prin Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.2600 din data de 20 octombrie 2010 pentru aprobarea modelului şi co

"Declaraţie privind stabilirea impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială în contul impozitului pe câştigul net anual impozabil pentru câştigurile obţinute din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise".

        CE SUNT TITLURILE DE VALOARE ?

        TITLU DE VALOARE - orice valori mobiliare, titluri de participare la un fond deschis de investiţii sau alt instrument financiar, calificat astfel de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum şi părţile sociale.

        Titlu de participare - orice acţiune sau altă parte socială într-o societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate pe acţiuni, societate în comandită pe acţiuni, societate cu răspundere limitată sau într-o altă persoană juridică sau la un fond deschis de investiţii.

        CUI îi revine obligaţia determinării câştigului/pierderii din transferul titlurilor de valoare, altele decat partile sociale si valorile mobiliare in cazul societatilor inchise ? (alin. (4^2) de la art. 66))       

        Pentru tranzactiile cu titlurile de valoare, altele decat partile sociale si valorile mobiliare in cazul societatilor inchise, efectuate in cursul fiecarui trimestru din anul fiscal, fiecare intermediar, societate de administrare a investitiilor in cazul rascumpararii de titluri de participare la fondurile deschise de investitii sau alt platitor de venit, dupa caz, are urmatoarele obligatii:

        a) calcularea castigului/pierderii pentru fiecare tranzactie efectuata pentru contribuabil;                                   

        b) transmiterea catre fiecare contribuabil a informatiilor privind totalul castigurilor/pierderilor, in forma scrisa, pentru                                                                                                                                                                                                        tranzactiile efectuate in cursul fiecarui trimestru, pana la data de 5 a lunii urmatoare trimestrului.

    Mai departe, fiecare contribuabil  determină câştigul net/pierderea netă, la sfârşitul fiecărui trimestru, ca diferenţă între castigurile si pierderile inregistrate cumulat de la inceputul anului. (art. 66 alin. (5))

        CARE ESTE PROCEDURA DE DECLARARE ?

        Castigul net determinat/Pierderea neta determinata la sfarsitul fiecarui trimestru se calculeaza de catre contribuabil, pe baza declaratiei de impunere trimestrială. (art. 66 s-a modificat  alin. (5))

        Este vorba despre formularul 225 "Declaraţie privind stabilirea impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială în contul impozitului pe câştigul net anual impozabil pentru câştigurile obţinute din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise".

        Declaratia de impunere trimestrială se depune pana la data 25 inclusiv a lunii urmatoare fiecarui trimestru.               

        CUI ÎI REVINE OBLIGAŢIA CALCULĂRII ŞI VIRĂRII IMPOZITULUI? (art. 67 alin. (3) lit. a))

        CUM SE DETERMINĂ IMPOZITUL?       

        Obligatia calcularii si virarii impozitului reprezentand plata anticipata trimestriala in contul impozitului pe castigul net anual impozabil revine contribuabilului, pe baza declaratiei de impunere trimestriala (formularul 225).                                                     

        Termenul de declarare, adică data de 25 inclusiv a lunii urmatoare fiecarui trimestru,  constituie si termen de plata a impozitului reprezentand plata anticipata trimestriala, in contul impozitului pe castigul net anual impozabil, catre bugetul de stat.

        Plata anticipata aferenta fiecarui trimestru se determina ca diferenta intre impozitul pe castigul net cumulat de la inceputul anului pana la sfarsitul trimestrului pentru care se face calculul si impozitul pe castigul net stabilit la sfarsitul trimestrului anterior.

        Impozitul pe castigul net cumulat de la inceputul anului, luat in calcul la stabilirea platii anticipate, se determina aplicandu-se cota de impozit de 16% asupra diferentei pozitive dintre totalul castigurilor si pierderilor inregistrate pana la sfarsitul trimestrului pentru care se face calculul.                                             

        In situatia in care diferenta dintre totalul castigurilor si pierderilor inregistrate cumulat de la inceputul anului este negativa, pentru trimestrul respectiv nu se datoreaza plata anticipata.     

        UNDE SE DEPUNE DECALARAŢIA TRIMESTRIALĂ ?

         Declaraţia se completează în două exemplare şi se depune la:

        - organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde îşi are domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România;

        - organul fiscal competent, definit potrivit legii, pentru ceilalţi contribuabili persoane fizice.

        CUM SE POATE DEPUNE FORMULARUL 225 ?

        Declaraţia se depune în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

        ATENŢIE !

        Se depune o singură declaraţie, indiferent de numărul tranzacţiilor efectuate sau numărul intermediarilor/societăţilor de administrare a investiţiilor sau alţi plătitori de venit prin intermnediul cărora au fost realizate câştigurile din transferul titlurilor de valoare.       

        CUM SE COMPLETEAZĂ DECLARAŢIA ?       

      Declaraţia se completează pe baza informaţiilor transmise de intermediari, societăţi de administrare a investiţiilor sau alţi plătitori de venit.       

  La rândurile 1 - 4, pentru anul 2010, se înscriu, după caz, sumele reprezentând câştigurile, pierderile, câştigul net sau pierderea netă înregistrate cumulat începând cu 1 iulie 2010 până la sfârşitul trimestrului de raportare, ca urmare a tranzacţionării titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise.

    La rândul 5 se înscrie suma rezultată prin aplicarea cotei de 16% asupra câştigului net, la sfârşitul perioadei de raportare la care se referă declaraţia (rd. 3)

În situaţia în care, la sfârşitul trimestrului de raportare a rezultat pierdere netă la rândul 5 se înscrie cifra „0".

   La rândul 6 se înscrie suma reprezentând impozitul datorat pe câştigul net cumulat de la începutul anului până la sârşitul trimestrului anterior, adică se preia suma de la rândul 5 din declaraţia depusă pentru perioada de raportare precedentă.

Pentru declaraţia aferentă trimestrului  III  2010, la rândul 6 nu avem nici o sumă.

  La rândul 7 se înscrie suma reprezentând diferenţa dintre suma înscrisă la rândul 5 şi suma înscrisă la rândul 6.

Acest rând se completează numai dacă suma de la rândul 5 este mai mare decât suma de la rândul 6.

       La rândul 8 se înscrie suma reprezentând diferenţa dintre suma înscrisă la rândul 6 şi suma înscrisă la rândul 5.

Acest rând se completează numai dacă suma de la rândul 6 este mai mare decât suma de la rândul 5.

Temei legal:

-        OUG nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale, publicată în M.O. nr. 431/28.06.2010

-        HG nr. 791/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, precum si pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. III din OUG nr. 58/2010, publicată în M.O. nr. 542/03.08.2010

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite