Piteşti: Incendiu cu scandal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

“Aoleu, arde casa!Săriţi! Ajutor!” Asta strigau aseară, panicaţi, în jurul orei 21.00, localnicii din satul Geamăna, Comuna Bradu.

Ameţit bine de aburii alcoolului, unul dintre săteni a pus mâna pe o brichetă şi a dat foc casei în care locuia, după o discuţie aprinsă cu rudele sale.


Panicaţi, oamenii au sărit imediat să stingă focul, însă flăcările cuprinseseră bine toată casa, în timp ce proprietarul, Florentin Mălcuţ privea nepăsător cum locuinţa sa se face scrum.


Lipită de casa bărbatului, se afla o altă locuinţă cu etaj a vecinilor. Panicată şi îngrozită de gândul că din cauza vecinului şi ea ar putea rămâne fără un acoperiş deasupra capului, o femeie a leşinat, având nevoie de îngrijiri medicale din partea medicilor de pe ambulanţă.


Mai mult, un alt vecin care a sărit gardul să ajute la stingerea incendiului şi-a rupt piciorul şi a fost transportat şi el la Spitalul Judeţean pentru îngrijiri medicale.


În cele din urmă pompierii au fost cei care au stins incendiul, intervenind cu două autospeciale, mai ales că exista pericolul ca flăcările să se extindă şi la casa vecină. Focul a cuprins acoperişul casei şi magaziile alăturate, pe o suprafaţă de 50 de metri pătraţi.


Pentru a nu izbucni un conflict între vecini din cauza incendiului, un echipaj de jandarmi şi patru echipaje de poliţie au sosit la faţa locului să calmeze spiritele.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite