Piteşti: I-a băgat cuţitul în burtă fostului soţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corina Nataly, consiliera primarului din Săpata, iese din nou la rampă. După ce anul trecut a agresat un poliţist, sâmbătă-seara şi-a înjunghiat fostul soţ.

O femeie din comuna Lunca Corbului, consiliera personală a primarului din Săpata,  i-a aplicat o lovitură de cuţit în abdomen fostului soţ.

Corina Nataly se despărţise în urmă cu câteva luni de Gheorghe Anton, cu care era împreună de mulţi ani. În urma divorţului, fetiţa lor, în vârstă de zece ani a rămas cu mama, iar tatăl are dreptul să o viziteze. Acesta a fost şi motivul de la care a izbucnit tot scandalul.

Nu-l lasă să-şi vadă fata

Gheorghe Anton se întorcea sâmbătă seara cu căruţa din sat când a văzut maşina fostei soţii parcată în faţa locuinţei unui amic.

Hotărât să pună la punct lucrurile care au rămas nerezolvate între ei, bărbatul a coborât şi a strigat-o la poartă.

„Am vrut să intru să vorbesc cu ea, dar a apărut bărbatul cu care stă şi ne-am îmbrâncit. Ea făcea mâncare în casă şi avea un cuţit în mână. Când i-am spus că vreau să vorbim despre dreptul de vizitare al fetiţei, mi-a înfipt cuţitul în burtă”, spune victima.

După ce a fost înjunghiat, bărbatul a refuzat să meargă la spital. În cele din urmă apropiaţii l-au convins şi, de la Spitalul Costeşti, el a fost transferat la Spitalul Judeţean din Piteşti.

„Vedetă” în comună

Fosta soţie neagă că l-ar fi atacat de bărbat şi spune că totul a fost în legitimă apărare.

După emiterea certificatului medico-legal, se va stabili încadrarea faptei.

Corina Nataly este deja vedetă în comună. Anul trecut, ea a ţinut prima pagină a ziarelor după ce a agresat un poliţist şi l-a acuzat de hărţuire sexuală.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite