Elevii de la liceul ruşinii n-au vrut să dea bacul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grupul Şcolar Ştefăneşti, Argeş
Grupul Şcolar Ştefăneşti, Argeş

Dintre cei 107 absolvenţi de la Grupul Şcolar Ştefăneşti, cel care anul trecut a reuşit o promovabilitate la bac sub 1%, doar 16 au vrut să se înscrie, în acest an, la examenul de maturitate. Restul au fost convinşi, în cele din urmă, de inspectorul general şcolar să se prezinte la probe.

Grupul Şcolar Ştefăneşti nu încetează să uimească. După ce anul trecut a reuşit performanţa de a înregistra o promovabilitate sub 1% la bac, în acest an elevii care au absolvit clasa a XII-a s-au speriat şi au decis că nu e momentul să dea examenul de maturitate.

Astfel că, din cei 107 absolvenţi, doar 16 s-au înscris la cel mai important examen.

„Când am văzut că sunt atât de puţini, m-am dus acolo şi am stat de vorbă cu ei. Aşa am reuşit să-i conving să dea acest examen, pentru că dacă acum nu-l vor da, mai târziu le va fi şi mai greu. Să sperăm că, după ce s-au înscris, până la urmă, se vor şi prezenta la probe”, a spus Gabriel Bratu, inspectorul general al ISJ Argeş.

O altă performanţă negativă a fost înregistrată de o clasă din cadrul aceluiaşi liceu care a avut 4 pe linie la matematică, excepţia fiind un elev care a reuşit să se impună în faţa colegilor, obţinând media 5.

„Din cauza rezultatelor foarte slabe, Grupul Şcolar Ştefăneşti se poate trezi că în anul şcolar următor nu va mai primi plan de şcolarizare”, a mai spus Bratu.

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite