Piteşti: Deţinuţi relocaţi de peste hotare la Colibaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din 2012, nu mai puţin de 12.000 de infractori care ispăşesc pedepse în puşcării din străinătate ar putea fi trimişi în ţară pentru a-şi termina perioada de detenţie. Dintre aceştia la Colobaşi ar putea fi aduşi peste 300 de deţinuţi.

Potrivit unei prevederi europene, deţinuţii români din străinătate îşi vor termina pedepsele în penitenciarele autohtone. Conform conducerii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, sistemul penitenciar românesc nu are suficient spaţiu pentru a-i primi pe deţinuţii români care-şi ispăşesc pedepsele în alte state membre ale Uniunii Europene şi care urmează să fie repatriaţi. În cele 45 de puşcării din ţară, sunt deja peste 28.000 de deţinuţi. 318 dintre condamnaţii ce urmează să fie repatriaţi ar putea fi aduşi la Penitenciarul Colibaşi.

„Aşa cum este specificat în legea în vigoare, Administraţia Naţională a Penitenciarelor stabileşte penitenciarul în care persoana condamnată va executa pedeapsa privativă de libertate. La stabilirea penitenciarului se va avea în vedere ca acesta să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate. De asemenea, acelaşi act normativ precizează faptul că persoanele condamnate care fac parte din categoriile minori, tineri, femei vor fi cazate în penitenciare speciale. În ceea ce priveşte capacitatea de cazare a  Penitenciarului Colibaşi, la data de 22 februarie 2011, efectivul de persoane private de libertate era de 842. Paturi instalate avem 1.160. Asta înseamnă că indicele de ocupare din numărul de paturi instalate este de 72,59%", explică Raluca Dinişor, purtător de cuvînt în cadrul Penitenciarului Colibaşi.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite