Piteşti: Declaraţiile fiscale ale firmelor mari şi mijlocii vor fi depuse numai electronic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contribuabilii din Argeş vor declaratiile fiscale numai electronic. Termenul limită este 25 noiembrie este termenul limită, iar actul normativ se adresează conrtibuabililor mari şi mijlocii.

Declaraţiile trebuie transmise la Finanţe prin sistemul electronic naţional până la data de 25 noiembrie 2010. Este vorba de următoarele 9 declaraţii:

- 100 "Declaraţie privind obligaţiile de plata la bugetul de stat";

- 101 "Declaraţie privind impozitul pe profit";

- 102 "Declaraţie privind obligaţiile de plata la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale";

- 120 "Decont privind accizele";

- 130 "Decont privind impozitul la ţiţeiul din producţia internă";

- 300 "Decont de taxa pe valoarea adaugată";

- 301 "Decont special de taxa pe valoarea adaugată";

- 390 VIES "Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare";

- 710 "Declaraţie rectificativă".

Declaraţiile mentionaţe se depun prin accesarea site-ului www.e-guvernare.ro. Documentele trebuie semnate prin utilizarea certificatului calificat emis de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Pentru garantarea securităţii operaţiunilor electronice, titularii certificatelor calificate se vor înregistra conform Instrucţiunilor de utilizare a serviciului depunere declaraţii online publicate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la adresa www.anaf.mfinante.gov.ro, secţiunea Declaraţii electronice/înregistrare certificate digitale.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite