Piteşti: „Bâtrânele doamne" fac show la Campionatul de Viteză în Coastă (Galerie foto)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Campionatul Naţional de Viteză în Clasă
Campionatul Naţional de Viteză în Clasă

Competiţia de la Câmpulung, ce se desfăşoară în acest weekend, aliniază la start maşini haioase şi şoferi cu ştate vechi

GALERIE FOTO

Fanii „bătrânelor" retro care încă pot face spectacol îi pot admira la Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, printre alţii, pe piloţii Dan Gîrtofan şi Florentin Petre.

Traseul ales este acelaşi ca şi la etapele precedente, de la Holcim până la Mateiaş. Un traseu frumos şi destul de solicitant, având în vedere că ieri dimineaţă carosabilul era umed şi temperatura se apropia vertiginos de 0 grade Celsius. Cu toate acestea, soarele era orbitor.

„Am crezut că va ploua şi nu ştiam dacă să vin sau nu. M-am trezit la şase de dimineaţă să pot veni şi m-am bucurat când am văzut că va fi soare", spune Cristina Andrei, una dintre câmpulungencele îndrăgostite de această competiţie. Sezonul 2010 la viteză în coastă a început, ieri, cu un Memorial „Horia Andronic" şi se încheie mâine cu o cursă dedicată lui Cornel Axinte, pilot decedat la 17 octombrie 2009, la vârsta de doar 22 de ani, după ce participase la cinci etape ale campionatului.

64 de concurenţi la start

La această ediţie a Muscel Racing Contest s-au înscris 64 de concurenţi, printre care campionul acestui sezon, Lucien Hora, dar şi nume importante ca Paul Andronic, Silviu Dumitrescu, Christian Nistoran şi alţii. La start se aliniază şi unii dintre „greii" ai Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2010, între care Dan Gîrtofan şi Florentin Petre, campionul Bulgariei în 2010 la viteză pe circuit.

În clasamentul general al piloţilor, Lucien Hora ocupă detaşat primul loc (cu 260 puncte), urmat de Paul Andronic (174 p) şi Christian Nistoran (122 de puncte).

Ieri, vremea a ţinut, până la urmă, atât cu spectatorii adunaţi pe pajiştea d ela Mateiaş, cât şi cu concurenţii. În cursul zilei, piloţii au făcut recunoaşterea traseului, apoi s-au organizat două etape de antrenamente oficiale, urmate de două manşe de concurs. Seara s-a încheiat cu o petrecere. Astăzi nu este programată nicio probă, iar mâine, de la ora 9.00, are loc cursa finală - etapa a 16-a.

Cimpoeru a venit cu MORCOV-ul

Printre maşinile înscrise în concurs s-au numărat şi unele foarte atractive şi haioase. Maşina lui Valentin Cimpoeru are culoarea portocaliu şi ce alt număr ar fi fost mai potrivit decât...MORCOV. O altă „broscuţă" numai bună de urmărit pe traseu a fost cea a lui Victor Baldescu, pilotul venind „înarmat" cu un superb trabant galben şi tunat până la ultimele detalii.

După antrenamentele oficiale şi cele două manşe, Heiny Gollner s-a clasat pe primul loc. El este urmat de Paul Andronic şi de Lucien Hora. Însă, un accident nefericit l-a scos însă pe Paul Andronic din cursă, pentru că, în timpul cursei oficiale de ieri, motorul i-a luat foc. Pilotul nu a păţit nimic însă maşina a fost destul de avariată, iar Andronic a fost scos cursă. Pilotului i-a cedat motorul imediat după startul în manşa oficială, accidentul survenind în jurul orei 12.00.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite