Piteşti: UPDATE Cei 18 braconieri vor fi cercetaţi în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi argeşeni au fost prinşi de către poliţişti la braconaj, pe raza localităţii Ştefan cel Mare.

UPDATE 25 februarie Braconierii au fost eliberaţi
Instanţa a decis ca cele 11 persoane reţinute ieri de poliţişti pentru violare de domiciliu şi braconaj să fie cercetate în libertate. Magistaţii Judecătoriei Costeşti au respins propunerea de arestare preventivă a suspecţilor, fără să dispună vreo măsură împotriva acestora, deşi unii dintre ei mai fuseseră sancţionaţi pentru aceleaşi abateri de la lege.


Miercuri seară, 18 persoane care aveau cu ei tot atâţia câini ogari, urmăreau şi hăituiau vânat pe fondul de vânătoare nr. 49, din comuna Ştefan cel Mare. La venirea poliţiştilor, braconierii au fugit care încotro, 11 dintre aceştia nimerind în curtea lui Ilie Ivan, un bătrân de 86 de ani. Ionuţ Gabriel Voicu, Ion Dicu, Dumitru Irinel Iancu, Ioan Viorel Chircu, Drina Dicu, Laurenţiu Dorin Tănase, Ionel Constantin, Daniel şi Ioan Burcilă, Cosmin Ene şi Stelică Cîrciumăroiu nu au reuşit să stea prea mult ascunşi de poliţişti, fiind luaţi pe sus şi duşi direct în arestul Inspectoratului de Poliţie Argeş pentru violare de domiciliu şi braconaj.

Celelalte şapte persoane care au fugit spre comuna Izvoru au fost identificate ulterior, însă nu au fost reţinute.


Asupra lor nu s-a găsit vânat, iar cei 18 câini din rasa Ogar au fost ridicaţi şi predaţi Asociaţiei de Protecţie a Animalelor de la Smeura.

24 februarie 18 argeşeni prinşi la braconat

Nu mai puţin de 18 argeşeni au dat piept cu oamenii legii în timp ce încercau să organizeze o partidă de vânătoare ilegală pe domeniul de vânătoare care aparţine comunei argeşene Ştefan cel Mare.

Încidentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi. Nu mai puţin de 11 dintre vânători au fost reținuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonantă, pentru violare de domiciliu şi braconaj.

image
Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite