Piteşti: Maşini „tunate” şi ATV-uri pe două roţi în Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti: Maşini „tunate” şi ATV-uri pe două roţi în Piteşti
Piteşti: Maşini „tunate” şi ATV-uri pe două roţi în Piteşti

În parcarea unui hipermarket s-a desfăşurat azi un mare show auto.Pasionaţii de motoare din Piteşti şi-au dat întâlnire în parcarea Real, la expoziţia de maşini tunate, motociclete şi ATV-uri.

Vezi aici poveştile despre CEL MAI BĂTRÂN TRABANT DIN ROMÂNIA, CEA MAI LUNGĂ DISTANŢĂ parcursă până la întâlnirea de la Râşnov şi cât costă  MODIFICAREA UNUI TRABANT.

Parcarea hipermarketului Real a semănat astăzi cu un târg de maşini. Zeci de automobile tunate, sute de ATV-uri şi motociclete s-au lăsat admirate timp de câteva ore de pasionaţii de motoare din Piteşti.

Curse contracronometru
Majoritatea piteştenilor s-au postat în faţa modelelor preferate şi au făcut fotografii la greu, însă cei mai curajoşi au avut ocazi să urce pe ATV-uri şi să-şi etaleze îndemânarea. Organizatorii expoziţiei i-au porvocat astfel pe privitori la diferite curse practice cu ATV-ul, punând la bătaie premii atractive.

La cursa contracronometru, printre jaloane, cel mai rapid concurent a fost Vlăduţ Arsene (18 ani), care a făcut slalom printre jaloane, cu ATV-ul, pe o distanţă de 50 de metri, în doar 10 secunde.

Finalul cursei l-a făcut pe două roţi, spre deliciul asistenţei. „M-am simţit extraordinar pe ATV. N-am avut emoţii pentru că sunt obişnuit cu astfel de întreceri. Am ATV de doi ani şi în fiecare zi îl «muncesc» pe diferite terenuri“, a spus tânărul care este pasionat de motoare.

Pentru demonstraţie făcută, Vlăduţ a primit din partea organizatorilor o cască şi o jachetă profesionistă, în valoare de 200 de lei.

Cât priveşte sectorul maşinilor tunate, admitatorii s-au mulţumit doar cu privitul, pentru că nu a fost loc de demosntraţii. „Cu altă ocazie, sperăm să putem face şi curse demonstrative cu maşini tunate“, a recizat Cristian Petria, unul dintre organizatorii expoziţiei.

 Tunatul maşinii costă în jur de 2.000 de euro
Dintre modelele etalate la secţiunea tunning, un Volkswagen Golf, fabricat în 2004 a fost atracţia zilei. Maşina, are un rulaj de 156.000 de km, iar sub capotă găseşti un motor de 2.000 de cmc. Bolidul poate atinge viteza de 100 km pe oră în doar 7 secunde. Proprietarul maşinii este mândru de „bijuteria“ sa şi spune că merită investiţia făcută în motorizare. „Mi-am tunat maşina în urmă cu doi ani. I-am pus turbină, i-am schimbat pistoanele, sporind astfel puterea motorului cu aproape 50%. Întreaga afacere m-a costat 2.000 de euro. Nu-i mult pentru a-ţi satisface pofta de viteză“, spune Alexandru, proprietatul maşinii.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite