Piteşti: Florin Dumitru artistul care a lăsat scena bucureşteană pentru copiii din Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

“Copilul este ca un burete şi absoarbe toată informaţii din jurul său”, spune Florin Dumitru, un artist care, cu câteva luni în urmă, a decis să lase scena din Bucureşti pentru a veni la Piteşti. Aici a devenit director al Teatrului pentru Copii şi Tineret şi îşi continuă cariera artistică în faţa publicului piteştean.

Piteştiul are potenţial artistic
Florin Dumitru şi-a asumat conducerea unei instituţii culturale de stat, cu toate problemele unei asemena instituţii. A ales să renuneţe la viaţa artistică de Bucureşti pentru că la Piteşti s-a regăsit. “Am simţit că aici există potenţial. Aici nu avem încă ofertă artistică pentru cât potenţial există. Datoria noastră este să le oferim copiilor povestile adevărate, ca o contrapondere la ceea ce văd la televizor. După aceea îi lăsăm să aleagă singuri, mai târziu.”, spune artistul. Este manager, dar rămâne artist, urcând constant pe scena teatrului “Alexandru Davila” din Piteşti în spectacole memorabile precum “Don Juan de Moliere”, “Cântec pentru mine însumi”, spectacol de muzică, poezie şi nu numai. Ultimul spectacol menţionat este unul extrem de solicitant pentru un artist, pentru că lucrurile se desfăşoară liber şi interactiv. Practic, Florin Dumitru cântă, joacă şi interacţionează cu sala, răspunde spectatorilor, improvizează de fiecare dată. Deşi a urcat pe scenă de zeci de ori în spectacole cunoscute, este cunoscut şi pentru spectacolele de muzică folk.


Nicio întâlnire nu este întâmplătoare
Florin Dumitru consider că nimic în viaţă nu este întâmplător, nici oamenii pe care îi cunoşti şi nici cariera pe care ţi-o alegi. El a ales să fie actor, în primul rând, mult timp necăutând nicio explicaţie pentru această alegere.“Iniţial am zis că am ales să fiu actor pentru că nu-mi place să mă trezesc dimineaţa, în glumă, cumva. Am devenit actor însă, pentru că teatrul mi-a intrat în suflet de mic”, spune Florin Dumitru. “Aveam în jur de opt ani şi m-au dus părinţii la teatru. Atunci am simţit o energie aparte, ceva miraculos venind din partea actorilor de pe scenă. Atunci a fost sădită această dragoste pentru teatru în sufletul meu, spune actorul. Totuşi, copil fiind, a fost atras şi spre alte activităţi, spre exemplu fotbal, practicând acest sport de performanţă până la vârsta de 14 ani.


Artiştii trebuie să fie generoşi
Orice actor are, sau ar trebui să aibă un scop educativ. Actorii influenţează foarte mult oamenii, fie ei tineri în formare, copii sau chiar adulţi. Tocmai de aceea, cel care urcă pe scenă trebuie să fie extreme de generos, să ofere publicului trăiri. “Actorul, artistul în general, trebuie să ofere, acesta este rolul său”, spune Florin Dumitru. În timpul unui spectacol, actorul este cu trupul, mintea şi sufletul în piesă, nu mai simte alteceva, pentru că nu mai are timp. “Actorii simt foarte mult înainte de a intra pe scenă, în spectacol. Un actor simte enorm când lucrează la un rol, cunoaşte personajul, vede noi legături. Când a intrat la premieră, doar joacă, nu mai are timp să simtă nimic. Numai la momentul aplauzelor “se trezeşte” cumva şi poate analiza”, spune artistul.

Profil:
Năcut la Alexandria, judeţul Teleorman, “fără vârstă, ca orice artist”
Studii:  Absolvent al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică  „I. L.Caragiale“, Bucureşti
Palmares: Diploma de excelenţa pentru 10 ani de teatru (Teatrul Valah - 2002), Premiul pentru cel mai bun actor - Festivalul Naţional al Teatrelor de Studio (2005), Premiul de originalitate pentru spectacolul "Skin Deep" - Festivalul Internaţional de Teatru Scurt, Vrata (Bulgaria) – 2010.


Ce-i place:
Teatrul, arta, în general. Îi place să citească şi a făcut un “legământ” cu lectura. Tot ceea ce este dulce, de la cafeaua cu mult zahăr, până la deserturile foarte dulci.


Ce nu-i place:
Kitsch-ul, non-valoarea, bâlciul, deşi nu le condamnă. Condamnă mai mult pe cei care au puterea, au informaţia şi totuşi nu o dau mai departe.
De ce aţi renunţat la Bucureşti pentru Piteşti?


Am simţit că aici mă regăsesc, că pot schimba ceva. Am simţit că este nevoie de mine, este nevoie de artişti care să vină spre Argeş, nu doar care să plece din aceste locuri.


Cum arată peisajul artistic românesc?
Din păcate s-a pierdut foarte mult şi nu s-a pus nimic în loc, în toate domeniile artistice şi acest lucru se întâmplă pentru că tinerilor, generaţiilor care se formează acum, nu li se arată alternativele.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite