Stiri din Pitesti

Camelia, Teo, Marius şi Sasha au dus drapelul românesc pe cel mai înalt munte din SUA, de două ori, pe traseul obişnuit şi pe o rută dificilă. Au petrecut aproape o lună „sub zăpezile“ din munţii din Alaska, mai exact cam toată luna iunie. În vreme ce pe la noi era caniculă, cei patru argeşeni începeau prima lor expediţie în Alaska, pe muntele Denali.

Teofil Vlad, Marius Gane, Saşa Halibei şi Camelia Manea au pornit spre Alaska pentru a stabili o premieră românească, respectiv urcarea celui mai înalt vârf din munţii Denali sau McKinley, cum mai este cunoscut (6,198m), pe o rută foarte puţin abordată de către alpinişti în general, denumită West Rib.

Ruta era una foarte puţin abordată, pentru că prezintă o dificultate mult mai mare, comparativ cu traseul normal, denumit West Buttress.

Cei patru alpinişti argeşeni au urcat pe Denali mai întâi pe traseul normal, la 8 iunie, iar Marius Gane şi Teofil Vlad au mai vrut „o tură“, ceva mai grea. „Prima dată am făcut o urcare de aclimatizare, iar apoi am coborât la tabăra de bază şi am aşteptat vreme bună pentru a porni pe traseul West Rob“, spune Teofil Vlad.

Operaţiune de salvare în Alaska
Saşa Halibei, alpinist şi salvamontist, a luat parte la operaţiunile de căutare a doi turişti pierduţi pe munte. Unul dintre ei a murit, iar celălalt a fost găsit numai după mai bine de 4 zile, când s-a putut interveni. „Am participat la o acţiune de căutare a doi turişti prinşi pe munte. Unul dintre ei, belgian, a murit acolo, iar pe celălalt l-au recuperat după patru zile. Fizic, omul a scăpat, dar psihic, a suferit traume serioase“, îşi aminteşte Saşa. „Am văzut şi un munte de zăpadă luând-o la vale, o avalanşă imensă şi cei din preajmă stăteau şi făceau poze, filmau şi numai apoi o luau la fugă“, adaugă Saşa.
Prima piteşteancă pe vârful McKinley

VEZI GALERIA FOTO DIN ALASKA

Camelia, prima piteşteancă pe vârful Mckinley

Camelia Manea este prima doamnă din Piteşti care a „cucerit" vârful Mckinley, experineţa fiind una specială şi pentru ea. "Am coborât de pe McKinley cu degerături la piciore, am fost până în nordul extrem, aproape de Cercul polar... E incredibil cum poţi supravietui într-o sălbăticie aproape totală, la minus 50 de grade, printre crevase imense sau îngropat literalmente în zăpadă... Am scăpat de furia muntelui,  dar era să mă sufoc sub zăpadă.", spune Camelia. "McKinley e un munte cu adevărat unic, sălbatic, nemilos, plin de capricii... am fost până în nordul extrem, aproape de Cercul Polar de Nord... E incredibil cum poţi supravietui într-o sălbăticie aproape totală, la minus 50 de grade pe vârf, printre crevase imense sau îngropat literalmente în zăpadă... Am scăpat de furia muntelui, dar era să mă sufoc sub zăpadă.", spune Camelia. Cel mai dificil moment i s-a părut după retragerea de pe vârf, când s-au instalat frisoanele și a realizat, după ce şi-a dat jos bocancii și au început durerile atroce, că a suferit degerături. „Până atunci, psihologic vorbind, toată expediția a decurs „la înălțime"! Măcar dacă aș mai fi avut puterea să-mi prepar un ceai cald! Apoi a venit ninsoarea, nu mai contenea, cortul aproape cedase sub greutatea zăpezii și am avut o senzație stranie de claustrofobie, pentru prima dată de când urc la mare altitudine. Poate și epuizarea fizică și-a spus cuvântul... Cu 3 săptămâni înainte să plec, eram internată în spital și mi se puneau perfuzii. N-am avut timp de o pregătire fizică adecvată, în expediția aceasta a trebuit să mă susțin mai mult mental.", povesteşte alpinista.

Argeşenii, foarte bine pregătiţi
Cei patru alpinişti argeşeni au resimţit această experienţă ca pe una aparte, Alaska având „o aromă“ aparte, însă nu li s-a părut o expediţie de o extraordinră dificultate. Cei doi alpinişti (salvamontişti), Marius Gane şi Teo Vlad au urcat pe ruta West Rib, cea mai dificilă, dealtfel. Nu se pâng nici de dificultatea rutei, nici a expediţiei îns ine, ci...de cât au aşteptat până să poată da piept cu muntele.

„A fost greu în plan psihologic pentru că am aşteptat două săptămâni să pornim pe acest traseu, West Rib. Vremea nu ţinea deloc cu noi. La un momentat mă simţeam dezamăgit că nu putem deloc pleca la drum. Dar norocul ne-a surâs până la urmă, acet noroc jucâţnd întotdeauna un rol esenţial pe munte2, spune Teo Vlad. „Am citit toate cărţile pe care le aveam la noi, le-am recitit apoi”, spune Teo Vlad.

Cât despre dificultatea expediţiei, băieţii , niciunul nu se plânge. „La potenţialul notru nu ne-au pus foarte tare la încercare”, spune Saşa. „temperaturi de minus 25 de grade  C, mulă aşteptatre, câteva porţiuni ceva mai grele, dar oarecum normal”, spune Marius Gane. Deci alpiniştii noştrii dau dovadă că sunt foarte bine pregătiţi.