Piteştenii te vor iubi mereu, Dobrine!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prinţul din Trivale ar fi împlinit, astăzi, 63 de ani. Sute de oameni care l-au admirat şi iubit pe Dobrin au trecut pe la mormântul lui Gicu, din cimitirul Sfântul Gheorghe, ca să se roage câteva clipe lângă crucea  celui care a fost şi rămas idolul atâtor generaţii.

La ora 10.30, familia,insoţită de elevii Şcolii de fotbal Nicolae Dobrin, a venit cu flori şi a ţinut un moment de reculegere în memoria Gâscanului. ”Mi-ar fi păcut ca astăzi să-l sărbătoresc pe Gicu, nu să-l comemorez”, a mărturisit Gica Dobrin în timp ce aşeza zecile de gladiole pe mormântul celui alături de care a trăti 41 de ani.

Familia Diobrin are,  însă, astăzi şi un motiv de bucurie. Strănepoata Gâscanului, Maria, implineşte doi anişori chiar în ziua în care Dobrin ar fi aniversat 63 ani.

 “Dumnezeu a vrut ca micuţa să aibă aceeaşi zi de naştere ca străbunicul ei.”, a spus Gica Dobrin.

  Cristi Stănescu, unul cei mai înfocaţi fani ai lui Dobrin a citit, cu lacrimi în ochi, la mormântul Gâscanului, cele mai recente versuri pe care le-a compus  în cinstea lui Dobrin.

Să ştie toată ţara, tot poporul
Că FC Argeş e condusă de Dobrin,
Telecomanda e în criptă-n cimitir
Şi butonată doar de idolul divin!

În această seară,  la ora 17.30, fanii FC  Argeş îşi dau şi ei întâlnire la căpătâiul Prinţului din Trivale ca să-i arate Găscanului că nu l-au uitat şi nu-l vor uita niciodată.




Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite