Piteştenii "vânează", pentru copiii lor, cele mai bune şcoli din Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă la cele mai bune şcoli  locurile s-au cam ocupat, până în toamnă  listele pot fi modificate.Când îşi înscriu copiii în clasa întâi, părinţii se orientează în funcţie de prestigiul şcolii, zona şi gradul de siguranţă pe care îl prezintă unitatea dar şi de unele oferte care, uneori, îi vizează chiar şi  pe adulţi.

Pentru stabilirea numărului de elevi care vor începe şcoala în septembrie 2010, şcolile i-au informat pe părinţi asupra necesităţii înscrierii copiilor în clasa I, pe cât pe cât posibil, pâna la data de 3 mai. În majoritatea şcolilor piteştene clasele s-au creionat. Asta nu înseamnă că până în toamnă, nu vor mai exista mişcări, în sensul schimbării opţiunilor.

La şcoala nr.13, Mircea cel Bătrân din Trivale, una dintre cele mai de prestigiu şcoli din Piteşti, din toamnă vor funcţiona şapte clase I, cu una mai mult decât în acest an şcolar.  Părinţii s-au grăbit să-şi înscrie copiii iar locurile sunt ocupate, însă listele rămân deschise.

“ Chiar dacă e la vreo opt staţii de autobuz  distanţă, vreau să-l dau pe băieţelul meu la această şcoală pentru că are o grămadă de cluburi şi cercuri pentru copii, plus o bază materială foarte bună. L-am înscris şi-n cartier la noi dar renunţăm acolo dacă se va putea  la şcoala 13”, spune Magdalena Dumitru, al cărei copil va merge, în toamnă, în clasa I.

“ Pentru dezvoltarea abilităţilor elevilor noştri avem cercuri şi cluburi de rebus, IT , limba franceză , limba engleză, de teatru, dans şi pictură, de cultură civică, istorie şi geografie, de teatru, astronomie, arte plastice şi muzică. Părinţii sunt încântaţi când ştiu că micuţii lor rămân undeva, în siguranţă, şi-n plus învaţă ceva util.”, spune Paula Cioară, directorul adjunct al şcolii.

Şi părinţii vin la cursuri

 Şcoala 13 este preferată de părinţi şi pentru faptul că este singura şcoală generală din judeţ care are calitatea de centru de certificare a competenşelor digitale  dar şi singura şcoală din ţară care organizează cursuri gratuite pentru părinţi.
” Pentru părinţii elevilor noştri organizăm cursuri de perfecţionare în domeniul limbilor străine ( engleză şi franceză), iniţiere IT, eficacitate şi eficienţă educaţională, scriere de proiecte, toate urmate de certificări, în baza parteneriatelor cu diverse instituţii abilitate precum: CCD Argeş, Institutul Francez din România, Consiliul Britanic, ECDL România.  Interesul este ridicat iar sălile sunt mereu pline.Cursurile durează o lună şi cumulează 24 de ore.”, spune Mirela Oanea, directorul şcolii.

  La cele mai bune şcoli listele cu elevii de clasaI s-au cam finalizat

 Şcoala generală  nr .3 ion Pilat a fost şi ea “vânată ” de părinţii care ţin să-şi trimită copiii  să înveţe ,,în centru”. “Suntem o şcoală de prestigiu , care se recomandă singură prin  rezultatele foarte bune obţinute la olimpiade şi concursuri şi în urma evaluărilor naţionale, de elevii noştri. În anul şcolar 2010-2011  vom avea , ca şi anul trecut, trei clase I. Înscrierile s-au făcut deja dar acest lucru nu însemană că listele s-au închis. Avem şi un număr de elevi din alte cartiere, peste cele 75 de locuri disponibile, care aşteaptă să prindă un loc la şcoala noastră”, spune  Daniela Haler, directorul şcolii.
Printre unităţile de top din Piteşti se numără şi şcoala Generală nr 11 Mihai Eminescu, şcoala general nr 5 Nicolae Iorga, şcoala generală nr 1 Nicolae Simonide şcoala generală nr. 20 Tudor Vladimirescu sau şcoala generală nr 18- Prundu .


Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite