Pitesti:Inginerii de la Petrochimie, forţaţi să se facă bucătari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pitesti:Inginerii de la Petrochimie, forţaţi să se facă bucătari
Pitesti:Inginerii de la Petrochimie, forţaţi să se facă bucătari

 Ieri, în timp ce anjgajaţii Petrochimiei protestau în faţa Pavilionului Administrativ, conducerea combinatului părăsea clădirea pe uşa din dos. Oamenii şi-au cam pierdut speranţa pentru dialog şi se uită lung la listele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş care nu prea are locuri de muncă pentru ei.  

Luna viitoare, cei aproape 600 de salariaţi ai Petrochimiei urmează să primescă  preavizele pentru ca din 2 decembrie să fie disponibilizaţi. Petrom a notificat deja Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş cu privire la  disponibilizările ce urmează să fie operate, după ce demersurile pentru preluarea de către Oltchim a activităţii de petrochimie de la Arpechim, au fost blocate. După ce luni au protestat timp de o oră în faţa pavilionului administrativ, salariaţii s-au adunat din nou miercuri, în acelaşi loc pentru a cere o explicaţie cu privire la anunţatele disponibilizări şi au încercat să pătrundă cu forţa în clădirea administrativă, fără să reuşească, însă. Asta în timp ce pe uşa din dos,  conducerea Arpechim părăsea sediul administrativ. 
 
Lipsă de comunicare
 Năduful oamenilor s-a revărsat asupra purtătorului de cuvânt al  combinatului, căruia i-au lovit maşina cu mâinile şi picioarele.  După cea de luni, aceasta este a doua tentativă eşuată a angajaţilor Petrochimiei de a sta de vorbă cu reprezentanţii conducerii combinatului.

 Speranţa oamenilor se năruie
 Claudia Stănoi este  unul dintre sutele de ingineri chimişti de la  Arpechim. Femeia este în pragul disperării. S-a uitat pe cele 360 de posturi de pe liostele AJOFM Argeş şi a rămas fără cuvinte. Niciun loc de muncă pentru specializarea pe care o are! ,, Sunt  slujbe pentru bucătari, ospătari,  barmani , cameriste, nu pentru ingineri chimişti.  Muncesc de atâţia ani aici. Am un copil de crescut. Ce-o să fac? Ca mine sunt toţi oamenii aceştia.Vrem să muncim, dar aici! ”, spune femeia.


 Pe listele AJOFM argeş sunt doar  8 posturi pentru ingineri, niciunul pe specializarea femeii.

Nici cei cu studii medii n-au prea multe şanse să-şi găsescă vreun loc de muncă la experienţa pe care o au.  Câteva sute de oameni se vor bate pe cele 6 posturi de montator subansamble, 11 de operator maşinist,  5 de lăcătuş  mecanic şi alte 6 de operator roboţi industriali. Celor mai puţin norocoşi nu le rămâne decât să se reorienteze către profesiile  din domeniul alimentaţiei publice, care sunt preponderente pe listele cu locuri disponibile ale AJOFM Argeş. Înstituţia organizează periodoc astfel de cursuri  de reconversie profesională. 

“Nu putem să ne facem toţi bucătari. Nu vrem decât să ne pastrăm locul de muncă iar pentru asta guvernanţii trebuie să-şi respecte promisiunile. Au spus că Oltchimul va funcţiona la capacitate maximă iar asta nu se poate întâmpla decât cu preluarea Petrochimiei. Dacă Oltchimul nu preia  Petrochimia, industria petrochimică din Romania moare.”, spune Claudia Stănoi, inginer.


 Potrivit listelor AJOFM Argeş, ar mai fi ceva posturi de  agenţi vânzări, lucrători comerciali şi sudori. Dezamăgitor pentru 600 de oameni care toată viaţa lor au muncit în Petrochimie. 
 
Compartimentul Resurse Umane de la Arpechim  a venit, doar pentru cazurile sociale, cu o ofertă care vizează  transferarea celor în cauză la alte combinate din ţară.  ,,Ne trimit la Sighetul Marmaţiei sau naiba ştie pe unde. E bătaie de joc. Să se ţină de promisiuni şi să ne lase să muncim aici.” , spunea ieri un alt protestatar. 


Preluarea de către Oltchim a activităţii de petrochimie este blocată
Luna  trecută,  reprezentanţii Petrom anunţau că urmează să se finalizeze vânzarea activelor de petrochimie ale Arpechim către Oltchim. Acest lucru nu s-a întîmplat însă, pentru că unul dintre acţionarii Oltchim a contestat în instanţă acordarea de garanţii de stat pentru Oltchim în vederea achiziţionării Petrochimiei de la Arpechim. Demersurile pentru preluarea activităţii de petrochimie de la Arpechim rămân blocate până când instanţa se va pronunţa în acest caz. De aici şi decizia conducerii Arpechim de a opera disponibilizări la secţia de Petrochimie.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite