Piteşti: Pensionarii argeşeni vor primi de ziua lor un spectacol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti: Pensionarii argeşeni vor primi de ziua lor un spectacol
Piteşti: Pensionarii argeşeni vor primi de ziua lor un spectacol

Ca să mai uite de alte nevoi, mâine, cu  prilejul aniversării Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, Consiliul Judeţean Argeş şi Consiliul Local al Municipiului Piteşti vor organiza, la Casa Sindicatelor din Piteşti, un spectacol festiv dedicat pensionarilor.

 Grupul vocal ”Doruri argeşene” al Asociaţiei Eurosenior din Piteşti, Grupul vocal bărbătesc ”Zavaidoc”, solistul de muzică populară George Turcilă, Corul ”Armonia” al Centrului Cultural Piteşti, precum şi Ansamblul folcloric profesionist ”Dorul” al Centrului de Creaţie Populară Argeş , vor oferi pensionarilor un spectacol de cântece şi dansuri tradiţionale.

„Ziua de 1 octombrie este un prilej bun pentru a-i sărbători, pe părinţii şi bunicii noştri şi de-ai asigura pe cei mai în vârstă dintre locuitorii judeţului nostru că suntem alături de ei.”, spune Constantin Nicolescu, Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş.

 Intrarea este liberă
Spectacolul de la Casa sindicatelor va începe la ora 15.00 iar intararea va fi liberă pentru toţi bătrânii.


,, Cred că o să îmi iau soţia şi o să ajungem la spectacol, aşa ca să ne mai destindem,  chiar dacă nevoile noastre sunt acum, altele.  Autorităţile ar trebui, de ziua noastră să se gândeacă şi la nişte soluţii care să ne facă traiul mai bun. Recalcularea pensiilor, spre exemplu, este o treabă care trenează, iar noi, oameni bătrâni şi bolnavi , n-o să mai apucăm pensia majorată dacă ei se mişcă atât de încet.”, spune Ilie Dumitru, 62 de ani pensionar. 

Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Şuici, Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Călineşti şi Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Deduleşti  vor organiza, mâine, mese  festive şi programe artistice susţinute de grupuri de copii din cadrul şcolilor locale.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite