Patronul caselor de scimb Saralex, în sfârşit arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nenumărate scandaluri au avut loc în ultimii ani la Piteşti, cu privire la o casă de schimb, care păcălea clienţii neatenţi, cu mii de euro. Reclamaţiile la OPC curgeau, casele Saralex fiind chiar închise timp de un an (2008), după care afacerea a fost reluată.

Patronii caselor de schimb Saralex, Alexandru Podgoreanu (fiul unui deputat de Sibiu) şi Dragoş Cozmin Ioneşti aveau două asemenea afaceri deschise chiar în centrul oraşului. În anii precedenţi, din 2003 şi până spre finalul lui 2009, când casele s-au închis, nici nu treceau trei zile că iar ieşea cu scandal.

Unii piteşteni au fost păcăliţi cu sume de mii de euro la schimbul valutar, prin simpla dezinformare. Cursul real era undeva afişat foarte mic, oamenii dădeau banii, semnau că sunt de acord cu tranzacţia, şi se trezeau cu mulţi bani în minus. Culmea este că, în acte, totul era absolut legal. Victimele erau, în general, persoane venite din străinătate care nu apucaseră să ştie că ar fi cazul să se ferească tocmai de Saralex. În vara 2009, un piteştean pierdea 1000 de euro la un schimb efectuat la această casă de schimb.Florin Ivănescu, întors din Spania a schimbat  5.000 de euro şi a fost înselat cu aproape 1.000 de euro. Şi nu s-a ales doar cu banii luaţi, ci şi bătut de către bodyguardul casei de schimb. Este doar unul din cele peste 500 de cazuri de înşelăciune care au fost şi reclamate numai în Piteşti. Saralex ajunsese să păcălească aproximativ patru clienţi pe zi, cu sume mai mari sau mai mici. Cea mai mare sumă cu care a fost păcălit un piteştean a fost de 6000 de euro, la un schimb de 27.000.


Saralex a dispărut din Piteşti

Nimeni dintre cei păcăliţi nu şi-a mai recuperat vreun ban din cât au pierdut. Casele de schimb valutar Saralex s-au închis în urmă cu mai bine de jumătate de an. Cel mai probabil, din cauza publicităţii făcute prin intermediul presei, clienţii nu mai călcau pragul acestor case de schimb. În acest moment, cei doi asociaţi în afacerea Saralex, au primit mandate de arestare pentru 30 de zile, şi se află în arestul Inspectoraului de Poliţie Bihor, fiind suspecţi de înşelăciune.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite