Parcul dendrologic de la Vila Florica va fi ecologizat de elevi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 25 mai, de Ziua Europeană a Parcurilor, Parcul dendrologic de la Vila Florica, unde se găsesc trei arbori monumente ale naturii și sute de flori deosebite, va fi ecologizat de elevi de la școli din Ștefănești și copii ai Complexului de Tip Familial Valea Mare.

“Ziua Europeană a parcurilor” va fi marcată și în Argeș, mai precis la Centrul de Cultură Brătianu din Ștefănești.

Astfel, vineri, de la ora 11.30 se va organiza o acțiune de ecologizare în parcul dendrologic de la Vila Florica.

În parcul Brătienilor, aflat pe lista patrimoniului cultural național, pot fi identificate exemplarele a trei specii de arbori-monument al naturii și peste 330 de asociații floristice și arhitecturi dendrologice care au determinat specialiștii în botanică să sustina propunerea din  lista citată.
        
La acțiune vor participa 20 de copii de la Școala nr. 3 Ștefănești, 26 de micuți de la Complexul de Tip Familial Valea Mare, 20 de elevi de la Școala nr. 2 „Vintilă Brătianu” din Ștefănești, dar și membri ai comunității locale.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite