PREŢURI Cât ne costă Postul Paştelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În pieţele din Piteşti, unele legume şi fructe sunt mai scumpe decât carnea. Un kilogram de ardei sau unul de vinete costă cu aproape 2 lei mai mult decât un pui de la hipermarket.

De o săptămână credincioşii ortodocşi au intrat în Postul Paştelui, o perioadă de şapte săptămâni în care se abţin de la mâncărurile care conţin lapte, carne şi ouă. Acesta este cel mai lung şi cel mai aspru dintre cele patru posturi de peste an.

„Postul este reţinerea totală sau parţială de la anumite mâncăruri şi băuturi. Nu trebuie să-l considerăm o «dietă». El trebuie completat de reţinerea de la gânduri, pofte şi fapte rele, adică postul trupesc să fie însoţit de un post al sufletului“, explică preotul Decebal Floroaica, de la biserica „Sfânta Vineri“ din Piteşti.

Promoţii la produsele de post

Cei care postesc apelează la legume şi fructe, alimente care de altfel sunt recomandate şi de medici. Nu de puţine ori am auzit la televizor sfatul: „Pentru sănătatea dumneavoastră, consumaţi zilnic fructe şi legume“. De la o vreme, însă, aceste produse, în majoritate de import, au ajuns să fie mai scumpe decât carnea.

La Carrefour, în luna martie, sunt promoţii pentru cei care cumpără două produse, în loc de unul. Astfel, veţi putea pune în coş două pungi de amestec mexican la 10, 82 de lei, două pungi de fasole galbenă la 11,18 lei, două pungi de mazăre la 5,73 lei, pentru acestea existând o reducere de 20%, sau două cutii de spanac tocat la 11,03 lei, două pungi de orez Deroni la preţul de 11,88 lei, sau o pungă de spaghete Barilla şi un sos, care costă împreună 11.95 de lei, la aceste produse aplicându-se o reducere de 10%. Tot de la acest magazin mai puteţi cumpăra pateu vegetal la 1,75 de lei, halva la peste 2 lei şi 100 grame de măsline la 1,09 lei.  

Legume mai scumpe decât carnea

Produsele de bază ale postului sunt fasolea, cartofii şi varza. Argeşencele pregătesc diverse feluri de mâncare, pornind de la aceste alimente de bază. Kilogramul de cartofi se vinde în pieţele din Argeş cu preţuri cuprinse între 2 şi 3 lei, fasolea uscată se vinde cu peste 7 lei kilogramul, iar cu 3 lei vă puteţi cumpăra un kilogram de varză. În aceste condiţii, mulţi credincioşi se văd puşi în imposibilitatea de a mai ţine postul.

„Am venit la piaţă şi, mi-e ruşine să spun, dar nu prea am ce cumpăra. Sunt preţuri mult mai mari ca înainte. Am ţinut posturile de peste 30 de ani, pe toate, dar ca acum n-a fost niciodată, să n-ai pe ce pune mâna de scumpe ce sunt“, se plângea, ieri, în Piaţa Ceair, Doiniţa Zimcea, o pensionară de 73 de ani, din Piteşti.

Fructele completează şi ele masa de post. Un kilogram de mere, la fel ca şi unul de portocale, costă în jur de 3 lei, iar delicioasele gutui costă până în 10 lei pe kilogram.

La hipermarketul Real, un pui întreg se dă cu 8,29 de lei kilogramul. Însă, unele legume şi fructe au ajuns să fie mai scumpe decât carnea. De exemplu, un kilogram de vinete costă 8,49 lei, asta în timp ce ardeii îi ard la buzunare pe cei care vor să-i pună în mâncare, şi asta pentru că un kilogram costă aproape 10 lei.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite