Obiecte de tortură, atracţie turistică la Cetatea Poienari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tâmplarul Florin Savu ne-a arătat cum erau torturaţii duşamnii lui Vlad Ţepeş
Tâmplarul Florin Savu ne-a arătat cum erau torturaţii duşamnii lui Vlad Ţepeş

Din primăvară turiştii vor putea admira manechine trase în ţeapă, o ghilotină şi un jug. Reprezentanţii Muzeului Judeţean Argeş doresc astfel să atragă turiştii interesaţi de viaţa lui Vlad Ţepeş, recunoscut pentru cruzimea cu care îşi trăgea duşmanii în ţeapă.

Cetatea Poienari va deveni un muzeu al torturii. După Dracula Fest, o sărbătoare devenită tradiţie în comuna Arefu, acolo unde este situată cetatea Poienari şi care atrage anual sute de turişti fascinaţi de legenda lui Dracula, Muzeul Judeţean a găsit acum o metodă inedită de a promova cetatea lui Vlad Ţepeş. Reprezentanţii instituţiei de cultură care are de la 1 iulie în administrare ruinele cetăţii situată în vârf de munte s-au gândit că n-ar fi rău ca turiştii să vadă adevărata faţă a lui Vlad Ţepeş, aceea de spirit justiţiar care pedepsea răufăcătorii şi nu de sadic sau de vampir, aşa cum cred unii.


În paginile de istorie Vlad Ţepeş a rămas întipărit drept un domnitor crud, răzbunător, a cărui metodă preferată de a-i pedepsi pe duşmani era trasul în ţeapă, de unde şi-a ales şi supranumele “Ţepeş”. Astfel, pentru a se apropia cât mai mult de adevărul istoric, directorul Muzeului Judeţean Argeş, Spiridon Cristocea a conceput un proiect care să cuprindă diverse metode de tortură folosite în vremea lui Vlad Ţepeş, ce vor fi montate în primăvară pe o platformă, la cetatea Poienari.


Vizitatorii nu vor avea acces la platformă

“O să facem o platformă pe care o să montăm o spânzurătoare , o ţeapă şi un jug. Vrem să valorificăm cetatea mai bine din punct de vedere turistic şi să arătăm adevărul despre Vlad Ţepeş, care nu a fost un sadic şi un nebun, ci un domn al vremurilor sale. Va fi o platformă unde nu vor avea acces vizitatorii, dar o vor putea vedea de la distanţă. Cum se va lua zăpada, în primăvară, o vom duce”, a declarat directorul Muzeului Judeţean, Spiridon Cristocea.


Obiectele de tortură sunt realizate chiar la Muzeul Judeţean, de un tâmplar. Omul lucrează de zor la ele. “Ţeapa este o copie după cele originale, are 5 metri lungime şi este făcută din brad.Mai am de făcut una şi mai lucrez la o ghilotină şi un butuc cu o secure care erau folosite pentru decapitare în perioada lui Vlad Ţepeş şi un jug unde erau torturaţi oamenii pentru a spune adevărul, toate din lemn”, povesteşte Florin Savu.
Două manechine vor fi trase în ţeapă


Pentru a ilustra mai bine procedeul trasului în ţeapă folosit de domnitor, vor fi montate şi două manechine.
Părerile turiştilor sunt împărţite. În timp ce unii cred că această idee va atrage vizitatori la cetatea Poienari, alţii sunt de părere că oamenii vor fi îngroziţi de aceste metode de tortură.


“E bine că se face ceva pentru promovarea acestui obiectiv turistic şi că se încearcă reabilitarea numelui lui Vlad Ţepeş, care nu a fost Dracula, ci domnitorul Ţării Româneşti. Pe de altă parte cred că va fi şocant pentru copii să vadă acele obiecte folosite pentru tortură.”, este de părere Maria Barbu, de 35 de ani, din Piteşti.

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite