O lună de sărbătoare în Argeș

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a cincea ediție a Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului aduce în plus față de precedentele, o nuntă tradiţională , un festival de teatru pentru copii precum și un simpozion cu degustare de vinuri.

Din 10 august și până pe 4 septembrie, Consiliul Judeţean Argeş organizează cea de-a V-a ediție a Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului. “Ca în fiecare an, Sărbătorile vor începe cu tradiționalul Festival internaţional de folclor Carpaţi, ajuns la cea de a XXVIII-a ediţie, la care și-au anunțat deja participarea festivaluri din Belgia, Israel, Malta, Slovacia, Spania, Turcia şi Letonia.”, anunță Constantin Nicolescu, președintele Consiliului Județean Argeș.

Miercuri, în prima din cele cinci zile ale festivalului, piteștenii se vor bucura, începând cu ora 17.00, de o paradă a ansamblurilor participante, care vor defila pe traseul Teatrul Al. Davila – Piaţa Vasile Milea, iar de la ora 17.30 vor avea parte, în Piața Vasile Milea, de un spectacol folcloric. Joi, 11 august, sărbătoarea se va muta la Câmpulung, iar vineri, ansamblurile vor ajunge la Topoloveni. Sâmbătă |va fi rândul  locuitorilor dn Mioveni să se bucure de atmosfera de sărbătoare, iar duminică dimineața, alaiul va poposi și în Curtea de Argeș. În aceeași zi, Festivalul Carpați își va închide porțile cu parada de final și un ultim spectaclol în Parcul Ștrand din Pitești.

Tabere și ateliere de creație
Centrul de Cultură Brătianu va găzdui, în perioada 8 - 12  august, a doua ediție a taberei de şah la care sunt așteptați cei mai buni puști în sportul minții, iar între 15 și 19 august, aici va avea loc o tabără de pictură icoane pe sticlă. Sărbătorile Argeșului și Muscelului mai aduc o tabără de pictură: „Elena Stoica şi micii pictori de la Corbeni”, programată în perioada 15 - 26 august, la Muzeul Goleşti , un Atelier de creaţie pentru copii – „Arta confecţionării păpuşilor tradiţionale”, (22 august – 2 septembrie, Golești) , precum și o tabpără de tradiții și meșteșuguri pentru elevii școlilor populare de arte (22 – 26 august).
De la sărbători nu vor lipsi nici competițiile sportive. Pe 20 august, la Arefu, va avea loc Concursul de ciclism montan – ediţia a II-a, organizat de Salvamont Argeş.

Cea de a III-a ediţie a Dracula Fest, stabilită pentru perioada 20-21 august, se va desfășura, ca și precedentele, la Cetatea Poenari. “Să vedem cum vom face cu accesul. În prezent, Salvamontul încearcă să identifice un nou traseu pentru urcarea în poiană, drumul de la ediţia precendentă fiind afectat.”, explică președintele Consiliului Judeșean Argeș.

Pe 28 august, cei interesați pot asista, la Muzeul Goleşti, la o nuntă tradiţională iar în perioada 31 august – 2 , cei mari și cei mici sunt așteptați la alte două evenimente: Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii Așchiușă și Târgul de carte pentru copii „SLOVE”  ( în holul Teatrului Al. Davila). Picii vor putea asista la o paradă a trupelor teatrelor de din țară și vor fi invitați la un spectalol … de poveste

Dan Puric vine la Sărbătorile Argeșului

La Golești, pe 2 septembrie, va avea va avea loc spectacolul „Despre iubire” semnat  Dan Puric și simpozionul „Vinul argeşean” , manifestare însoțită de o expoziţie cu vânzare și degustare de vinuri. Pe 3 septembrie este Ziua Fiilor şi a Cetăţenilor de Onoare ai Argeşului şi Muscelulu, iar pe 4 septembrie , în ultima zi a Sărbătorilor, este programat Concursul „Cea mai frumoasă argeşeancă şi cel mai frumos argeşean, purtători ai costumelor populare de sărbătoare” dar și un spectacol de gală.


Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite