O bombă şi o grenadă, ridicate de pompierii argeşeni într-o singură zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectilele sunt distruse în spaţii speciale
Proiectilele sunt distruse în spaţii speciale

A devenit o obişnuinţă pentru pompierii argeşeni să intervină la ridicarea materialelor pirotehnice de pe teritoriul judeţului, majoritatea provenind din cel de-al Doilea Război Mondial.

Aproape că nu este zi ca echipajul pirotehnic din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş să nu aibă vreo intervenţie în judeţ.

Proiectil din cel de-al Doilea Război Mondial, găsit în comuna Cepari

Cele mai recente exemple sunt chiar de ieri. În primul caz, încă de dimineaţă, pompierii au intervenit pe bulevardul Republicii din Piteşti, pentru identificarea, ridicarea şi transportul în vederea depozitării şi distrugerii unui corp al unei bombe aruncător calibrul 37 mm, fără focos, cu încărcătură, provenit din cel de-al Doilea Război Mondial.

Seara, poliţiştii Secţiei Rurale de Poliţie Hârtieşti au fost sesizaţi de o persoană de 27 ani, din comuna Davideşti că a fost găsită pe malul râului Argeşel o grenadă de mână ofensivă de exerciţiu.

Până la sosirea echipajului pirotehnic, poliţiştii au asigurat locul cu pricina. Pompierii au luat grenada şi au depozitat-o, urmând să o distrugă într-un loc special.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite